Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunțat joi că reguli noi la interconectarea IP pentru serviciile de telefonie, după ce a finalizat consultarea naţională pe marginea unei decizii care armonizează cerințele tehnice și tarifele serviciilor auxiliare pentru interconectarea IP în cazul terminării apelurilor fixe și mobile în rețelele publice de telefonie.
”Scopul nostru este să asigurăm șanse egale tuturor jucătorilor prezenți pe piața din România, în contextul în care furnizorii alternativi de servicii de apeluri la puncte fixe, deţinători de reţele IP, se confruntă cu refuzul operatorilor mari privind accesul la interconectarea bazată pe această tehnologie. Răspândirea tehnologiilor bazate pe IP creează beneficii atât pentru operatori, prin reducerea costurilor de implementare și operare și prin dezvoltarea unor noi modele de afaceri, cât și pentru utilizatorii finali, prin îmbunătățirea raportului calitate-preț al serviciilor oferite”, a declarat Eduard Lovin, vicepreședintele ANCOM, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Consultativ al ANCOM în care a fost dezbătut și agreat împreună cu industria un pachet de măsuri de identificare şi reglementare a cerințelor tehnice armonizate pentru interconectarea IP şi a tarifelor corespunzătoare serviciilor asociate interconectării IP.
Proiectul de măsuri ale ANCOM astfel agreat va fi trimis în consultare europeană către Comisia Europeană, OAREC şi celelalte autorităţi de reglementare care vor putea transmite ANCOM comentarii şi observaţii în termen de o lună de la data notificării. După parcurgerea procedurii de consultare europeană, ANCOM poate adopta setul de măsuri.
Conform măsurilor propuse de ANCOM, furnizorii de servicii de telefonie fixă și mobilă sunt obligați să publice pe paginile proprii de internet informațiile referitoare la condițiile în care oferă acest tip de servicii de interconectare, până cel mai târziu la data de 1 aprilie 2019.
Alte obligații se referă la acordarea accesului şi utilizarea unor elemente specifice ale reţelei şi a infrastructurii asociate şi la aplicarea de condiţii echivalente de interconectare în circumstanțe echivalente tuturor persoanelor care solicită sau beneficiază deja de interconectare, începând cu data de 1 mai 2019.
Totodată, au fost stabilite și tarifele maxime care pot fi percepute de operatori pentru furnizarea serviciului de colocare la 9,47 euro/unitate de rack, în condițiile utilizării unui rack standard, amplasat într-o clădire în care se poate realiza colocarea echipamentelor beneficiarilor și la 15 euro/mp pentru spațiile colocabile situate în localități urbane, în caz că se dorește doar închirierea spațiului util.
Furnizorii vizați de această reglementare sunt cei 36 de furnizori de telefonie fixă şi cinci de telefonie mobilă identificaţi în anul 2017 cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile.
Migrarea către noile rețele IP implică atât schimbări arhitecturale în rețele, cât și în ceea ce privește modul de furnizare a serviciilor, iar aceste schimbări generează beneficii pentru întreaga piață.
Rețelele bazate pe IP integrează tot traficul de comunicații electronice al unui operator într-o singură rețea, fapt ce determină scăderea costului unitar pe serviciu, pe măsura creșterii volumului de trafic. De asemenea, arhitecturile de tip IP permit agregarea traficului distribuit în mai multe noduri locale într-o singură locație (în care să fie concentrat tot traficul), ceea ce conduce și la scăderea costurilor operaționale în ansamblu.
Convergența serviciilor conduce la reducerea costurilor ca urmare a utilizării în comun a resurselor integrate la nivelul unei singure rețele, pentru furnizarea mai multor tipuri de produse/servicii sau activități.
Un alt beneficiu este faptul că acest tip de interconectare are un grad ridicat de flexibilitate și permite cu ușurință modificări în funcție de cerințe, precum şi modernizările tehnologice survenite în timp.
De asemenea, transportul traficului de comunicații electronice sub formă de pachete IP, în locul alocării unui canal dedicat pentru fiecare apel, crește eficiența rețelei. Rețeaua cu comutație de pachete rutează pachetele prin acele părți ale rețelei care dispun de resursele necesare și este capabilă să reruteze pachetele când un router este ocupat.
În ceea ce privește utilizatorii finali, aceștia pot beneficia pe acelaşi suport fizic de un număr mai mare de servicii (voce, date, video) care pot depăși, din punct de vedere calitativ, serviciile tradiționale, în timp ce prețul plătit pentru aceste servicii tinde să scadă.