Totodată, informațiile publicate de presa din Arabia Saudită arată că doi egipteni, un yemenit şi un sirian au fost arestaţi. În schimb, autoritățile nu au oferit date despre sursa încărcăturii de fructe şi nici data capturii.
Regatul din Golf este considerat principalul consumator de captagon, un drog din clasa amfetaminei, conform AFP.
Drogurile fac ravagii în Arabia Saudită
Presa din Arabia Saudită nu a relevat dacă drogurile confiscate erau captagon, care face ravagii în Arabia Saudită şi care este produs în Siria.
Potrivit unei anchete realizate de sursa menționată în noiembrie, captagonul, asociat în trecut cu jihadiştii din gruparea Stat Islamic, a generat o industrie ilegală în valoare de peste 10 miliarde de dolari şi care susţine regimul lui Bashar al-Assad.
Uniunea Europeană a sancţionat luni veri ai preşedintelui sirian şi mai mulţi apropiaţi, acuzaţi de trafic de captagon. Doi dintre ei fuseseră deja sancţionaţi din aceleaşi motive de către SUA şi Marea Britanie.
Riadul a rupt relaţiile cu Damascul în 2012, dar cele două state s-au apropiat recent, pe fondul unei destinderi regionale.
În cadrul unei întâlniri pe 13 aprilie, la Jeddah, miniştrii de externe ai celor două ţări au subliniat „importanţa întăririi cooperării în lupta împotriva contrabandei şi a traficului de droguri”, potrivit unui comunicat comun.
Arabia Saudită ar putea relua serviciile consulare cu Siria
Anterior, presa din Regatul Arabiei Saudite a notat că autoritățile din țară au purtat discuții cu omologii din Siria pentru a relua serviciile de consulare. Astfel, decizia ar putea fi luată la peste un deceniu după ce acesta a rupt relaţiile cu regimul preşedintelui Bashar al-Assad.
Presa din Arabia Saudită a notat că preşedintele sirian era izolat pe plan diplomatic după reprimarea în 2011 a unei revolte populare care a degenerat în război. După seismul din 6 februarie, ţările arabe şi-au intensificat contactele cu Damascul şi au trimis ajutoare în Siria.
„Sunt în curs discuţii între responsabilii regatului şi omologii lor din Siria cu privire la o reluare a serviciilor consulare” între cele două state, a transmis postul Al-Ekhbariya, citând un responsabil din Ministerul de Externe de la Riad.