Valul fără precedent de proteste din Iran s-ar putea încheia?

Poliţia moravurilor din Iran a fost dizolvată, anunţă procurorul general de la Teheran

Duminică, procurorul general din Iran a anunţat în mod oficial că Poliţia moravurilor din această ţară, care în principal veghea la respectarea codului vestimentar de către femei, a fost dizolvată.

„Poliţia moravurilor a fost dizolvată, dar autoritatea judiciară va continua să se ocupe de această provocare socială”, a declarat procurorul general Mohammed Jafar Montazeri, citat de cotidianul Shargh, potrivit DPA.

Procurorul general al Iranului nu a oferit însă detalii suplimentare despre circumstanţele sau implementarea deciziei.

Anunțul de duminică vine imediat după ce Iranul a anunțat că va revizui legea privind purtarea obligatorie a hijabului.

Cu toate că dizolvarea Poliţiei moravurilor nu înseamnă încetarea obligativităţii purtării vălului islamic de către femei în Iran, măsura reprezintă un pas semnificativ în mişcarea pentru apărarea drepturilor femeilor în această ţară, atrag atenţia analiştii.

Moartea tinerei kurde Mahsa Amini, ce fusese arestată la jumătatea lunii septembrie de poliţia moravurilor pentru că nu purta în mod corespunzător vălul islamic, a provocat un val de contestare fără precedent în Iran. Amini a decedat în arestul poliţiei la câteva zile după ce fusese arestată.

Patru iranieni au fost executaţi după ce fuseseră condamnaţi la moarte pentru „cooperare” cu Israelul

Nu este însă deloc linişte în Iran. Tot astăzi, 4 decembrie, s-a aflat că patru iranieni au fost executaţi după ce fuseseră condamnaţi la moarte pentru „cooperare” cu Israelul, inamicul declarat al Teheranului.

„În această dimineaţă, sentinţele împotriva a patru dintre principalii membri ai grupării de răufăcători legate de serviciile de informaţii ale regimului sionist au fost puse în aplicare”, este anunţul făcut de agenţia puterii judiciare Mizan Online, citat de AFP.

La 22 mai, Gardienii Revoluţiei, armata ideologică din Iran, anunţase arestarea mai multor membri ai „unei reţelei care acţiona sub conducerea serviciilor de informaţii” israeliene, fără a preciza locul arestării lor.

Potrivit organizaţiilor internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, Iranul se află printre ţările care execută cei mai mulţi deţinuţi, după China.

La finalul lunii iulie, Teheranul a anunţat arestarea de agenţi cu legături cu Mosad, serviciul de informaţii externe israelian, ale căror acţiuni vizau un „centru de apărare sensibil”, afirmând că ei erau membri ai unei grupări rebele kurde interzise.