Shanghai Guosheng Group, o agenţie de investiţii controlată de guvernul municipal din Shanghai, a preluat controlul asupra managementului CEFC China Energy, informează South China Morning Post.
În replică, un purtător de cuvânt de la CEFC a spus că grupul nu a fost informat de nicio preluare iar echipa managerială continuă să conducă compania, potrivit Agerpres.
Aceste informaţii vin la o zi după ce media din China a informat că preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, este investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice. CEFC susţine că aceste informaţii sunt "iresponsabile" şi "nefondate" .
CEFC, care din luna iulie 2015 şi până în prezent a lansat un şir de achiziţii din Ciad şi până în România, pare a fi ultima ţintă care a intrat în atenţia Guvernului chinez.
În prezent, CEFC produce petrol în Africa de Vest şi Abu Dhabi, deţine sute de benzinării în Europa şi intenţionează să cumpere o bancă activă în Cehia şi Slovacia.
CEFC China Energy Company Ltd. ar putea finaliza în curând achiziţia unui pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV din România, controlată de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas International.