Autoritățile din Ungaria lucrează pentru a continua reducerea de impozite

Ministrul maghiar al Finanțelor, Mihály Varga, a explicat că scutirea tinerilor sub 25 de ani de impozitul pe venit este un pas important în planul de acţiune pentru relansarea economiei, conform informațiilor transmise de către mti.hu

Potrivit acestuia, măsura respectivă îi va ajuta pe tinerii aflați la început de drum, deoarece salariul lor anual poate fi cu până la jumătate de milion de forinţi mai mare, respectiv 1440 euro. Calculele arată că aceştia vor putea beneficia anul viitor de un plus financiar de 140 de miliarde de forinţi, respectiv 400 de milioane de euro.

Sprijinirea micilor întreprinderi

Ministrul a explicat și că de la 1 iulie 2022 impozitarea muncii va scădea cu încă 2 puncte procentuale. Așadar, se va desfiinţa contribuţia la formarea profesională (1,5%), iar contribuţia la asigurarea socială va fi redusă cu 0,5 puncte procentuale, astfel încât întreprinzătorii vor avea în plus 250 miliarde forinţi (720 milioane euro) pe an.

De asemenea, Mihály Varga a precizat că, datorită acestor măsuri, impozitarea muncii a scăzut cu aproape 50% în ultimii 5 ani şi jumătate, deoarece în vara anului viitor va fi de 15% faţă de cele 28,5% înregistrate în luna decembrie 2016.

Totodată, ministrul Finanțelor a adăugat că reducerea impozitelor are ca scop şi sprijinirea întreprinderilor cele mai mici, de aceea impozitul forfetar al întreprinzătorilor individuali va fi mai favorabilă, aceştia nu vor trebui să plătească impozit pe venit până la jumătate din salariul minim anual.

Ministrul din Ungaria a completat și că este prevăzută o menținere a reducerii cheltuielilor de întreţinere, prin urmare, la impozitarea venitului furnizorilor de energie iar pierderile înregistrate în anii trecuţi vor putea fi incluse în profitul exerciţiului financiar.

„În următoarele săptămâni vom face noi eforturi pentru a asigura şi noile reduceri fiscale, prin adoptarea legii bugetului şi a legilor fiscale”, a conchis ministrul.

Sursă foto: Dreamstime