Conform MFP, asta înseamnă UAT-urile că vor primi sume cel puţin la nivelul celor încasate în 2017.
”Se asigură un buget minim de funcţionare de 750 lei/locuitor, inclusiv în comunele care în 2016 şi 2017 au avut resurse mai mici de 1 milion de lei sau oraşe cu mai puţin de 3 milioane lei”, au declarat pentru AGERPRES surse din MFP.
Luni a fost respins, în Plenul comun al Parlamentului, un amendament în baza căruia cotele defalcate din impozitul pe venit care se transferă bugetelor locale cresc de la 71,5% la 100% pentru a compensa diminuarea cotei de impozitare a impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Plenul Parlamentului a respins, luni, amendamentul potrivit căruia cotele defalcate din impozitul pe venit care se transferă bugetelor locale cresc de la 71,5% la 100%, pentru a compensa diminuarea cotei de impozitare a impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Liderul deputaţilor PSD, Ioan Munteanu, a propus respingerea acestui amendament, care, anterior, a fost aprobat în Comisiile de buget-finanţe. Parlamentarii au respins amendamentul iniţiat de UDMR, fiind înregistrate doar 105 voturi ”pentru”, 114 ”împotrivă” şi o abţinere.
Ca urmare, Parlamentul a aprobat, cu 120 voturi ”pentru” şi 106 ”împotrivă”, textul iniţial din proiectul de buget, potrivit căruia cotele defalcate din impozitul de venit transferate la bugetele locale rămân la nivelul de 71,5%.
„În anul 2018, prin derogare de la prevederile art.32 şi art.33 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se repartizează o cotă de: a) 11,25% la bugetul local al judeţului; b) 43% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; c) 17,25% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ”, prevede textul adoptat.
Comisiile de buget-finanţe au aprobat, vineri, amendamentul potrivit căruia cotele defalcate din impozitul pe venit care se transferă bugetelor locale cresc de la 71,5% la 100%, pentru a compensa diminuarea cotei de impozitare a impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Impactul amendamentului prin care cotele defalcate din impozitul pe venit care se transferă bugetelor locale cresc de la 71,5% la 100% nu a fost calculat, dar, dacă suma este consistentă, există riscul depăşirii deficitului bugetar, a declarat, vineri seară, Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice.