Beneficiarii direcţi sunt autorităţile publice locale şi cetăţenii, prin reducerea congestiei la nivelul oraşelor îmbunătăţirea mobilităţii pentru desfăşurarea activităţilor zilnice atât ale locuitorilor, cât şi ale agenţilor economici.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2026, PMUD (Planul de mobilitate urbană durabilă) este obligatoriu pentru toate municipiile din România.
Potrivit proiectului, mobilitatea urbană durabilă reprezintă domeniul care asigură cadrul strategic şi operaţional pentru corelarea dintre planificarea şi dezvoltarea urbană şi transportul de persoane şi de mărfuri la nivelul cartierului, oraşului şi la nivelul teritoriului metropolitan.
„Scopul prezentei legi este de a stabili condiţiile necesare pentru un sistem de mobilitate durabil, echitabil, eficient şi incluziv pentru realizarea unor condiţii mai bune de mobilitate în zonele urbane şi rurale, reducerea gazelor cu efect de seră din transporturi şi pentru creşterea siguranţei rutiere în zonele urbane, utilizând soluţii verzi şi digitale”, arată proiectul adoptat miercuri de către deputaţi.
„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este autoritatea de la nivel central responsabilă cu domeniul mobilităţii urbane durabile, numit în continuare ministerul de resort.
În definirea şi implementarea politicii de mobilitate urbană durabilă, ministerul de resort colaborează cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi cu alte autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii conexe”, mai prevede iniţiativa legislativă.
Autorităţile administraţiei publice locale din municipii, oraşe şi comune, precum şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sau zonele metropolitane mandatate de acestea, după caz, sunt responsabile de gestionarea mobilităţii urbane la nivel local într-un mod durabil, conform sursei citate.
PMUD va fi trimis la Ministerul Dezvoltării
De asemenea, „autorităţile administraţiei publice locale, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sau zonele metropolitane, după caz, în baza mandatelor primite de la autorităţile administraţiei publice locale pe care le reprezintă sunt responsabile cu iniţierea, elaborarea, implementarea şi monitorizarea Planului de mobilitate urbană durabilă”, conform propunerii legislative.
Autorităţile administraţiei publice locale, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sau zonele metropolitane, după caz, care au aprobat PMUD au obligaţia de a transmite Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Planurile de mobilitate urbană durabilă în format vectorial, în cel mult 30 de zile de la aprobare, pentru a fi introduse în Observatorul teritorial naţional.
„Planul de mobilitate urbană durabilă se adresează tuturor formelor de mobilitate şi transport, incluzând transportul public şi privat, de marfa şi pasageri, motorizat şi nemotorizat, în mişcare sau în staţionare.
Obligatoriu pentru toate municipiile
Începând cu 1 ianuarie 2026 PMUD este obligatoriu pentru toate municipiile din România”, mai prevede proiectul.
Conform iniţiativei legislative, „PMUD este realizat pentru unitatea administrativ-teritorială iniţiatoare şi poate fi realizat şi pentru teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale aflate în zona periurbană, teritoriul metropolitan, după caz.
Unde este constituită asociaţie de dezvoltare intercomunitară sau zonă metropolitană, după caz, PMUD se realizează de către asociaţie sau de către municipiu/oraş polarizator, în baza mandatului primit, pe teritoriul aferent unităţilor administrativ-teritoriale ce fac parte din asociaţie”.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.