Autorităţile, obligate să gestioneze problema urşilor! Tanczos Barna: Altfel, oamenii vor recurge la braconaj

Urs

Urs/SURSA FOTO: Dreamstime

Problema urşilor din România este una extrem de complexă, iar autorităţile nu par să aibă o rezolvare clară pentru aceasta. Ministrului Mediului atrage totuşi atenţia că, dacă nu se vor găsi soluţii de urgenţă, oamenii vor ajunge să omoare urşii în mod ilegal pentru a-şi apăra gospodăriile.

Problema urşilor din România a revenit în atenţia publică odată cu scandalul generat de împuşcarea ursului Arthur de către prințul Emanuel de Liechtenstein. Ministrul Mediului spune că autorităţile sunt obligate să gestioneze situaţia urşilor din ţara noastră, în caz contrar se va ajunge la braconaj intens.

„Fără soluţii, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor”

Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat că dacă instituţiile statului nu reuşesc să gestioneze problema urşilor din România, ale căror atacuri sunt tot mai frecvente în ţară, răspunsul cetăţenilor la această situaţie va fi braconajul.

„Fără soluţii, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor. Braconajul şi soluţiile individuale vor fi generalizate dacă instituţiile statului nu reuşesc să gestioneze această problemă, dacă plăţile la pagube se fac cu o întârziere de doi-trei ani, dacă procedura de constatare a pagubelor este prea complicată, omul nu mai vine să rezolve problema prin instituţiile statului, ci caută o soluţie locală şi individuală.

Dacă bugetul nu este asigurat, la fel cum nu a fost asigurat în ultimii doi ani, vor fi probleme. Sunt 15 milioane de lei plătite în 5 ani pe acest capitol din bugetul naţional, deci este o problemă despre care trebuie să vorbim, o problemă pe care trebuie să o gestionăm”, a declarat Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

10 milioane de euro din bani europeni pentru un nou sanctuar pentru urşi

Una dintre soluţiile cu care vine ministrul Mediului este un nou sanctuar pentru urşi. Tanczos Barna spune că există în curs de semnare un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în acest sens.

„Există în curs de semnare un contract de finanţare de 10 milioane de euro între Ministerul Mediului şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, acest program include şi realizarea unui nou sanctuar. Are un buget de peste 2 milioane de euro pentru garduri electrice. Deci sunt măsuri în implementare, pregătite, prin care anumite probleme, cu siguranţă, vor fi rezolvate.

Sanctuarele sunt o soluţie bună pentru anumite exemplare, fără doar şi poate, gardurile electrice sunt o soluţie în anumite situaţii şi tocmai prin complementaritate multitudinea de soluţii vor duce la o gestionare corectă şi durabilă a acestui fenomen”, a mai precizat Tanczos Barna, potrivit Agerpres.

Patru atacuri ale urşilor în România înregistrate numai vineri

Ministrul Mediului spune că atacurilor urşilor, ce provoacă pagube, s-au înteţit în ultima perioadă. Numai în prima parte a zilei de vineri au avut loc patru atacuri ale urşilor, spune oficialul, care indică faptul că judeţele cele mai afectate sunt din Suceava, Mureş, Harghita, Botoşani şi Argeş.

„Şi astăzi am avut semnale din partea colegilor din instituţiile descentralizate, sunt încă patru cazuri de atac de urs şi de pagube generate de aceste atacuri, este un fenomen generalizat, de câteva zile nu trece o oră să nu primesc un semnal, ori din Suceava, ori din Mureş, ori din Harghita, ori din Botoşani, ori din Argeş.

Aceasta este situaţia şi este cea pe care trebuie să o gestionăm şi care trebuie abordată cu promptitudine, acolo unde este nevoie de intervenţie pentru a proteja viaţa umană, pentru a proteja vieţile sau bunurile şi prin alte soluţii de relocare, acolo unde se poate, pentru a asigura un habitat normal pentru acele exemplare”, a decarat, vineri, Tanczos Barna.