Guvernul ungar crede că moneda naţională (forintul) a fost supusă recent unor atacuri din partea speculatorilor şi a cerut serviciului secret să analizeze această posibilitate, a declarat joi purtătorul de cuvânt Andras Giro-Szasz, scrie Agerpres.
La începutul lunii noiembrie, forintul ungar s-a depreciat până la valoarea record de 317,60 forinţi pentru un euro, revenind joi deasupra pragului de 311 forinţi pentru un euro.
Andras Giro-Szasz a subliniat că recentele perfomanţe economice ale Ungariei nu justifică recenta depreciere semnificativă precum şi volatilitatea crescută a cursului de schimb.
În schimb, agenţiile de rating au avertizat că ar putea revizui nota Ungariei. De asemenea, autorităţile de la Budapesta au anunţat săptămâna trecută că vor demara negocierile cu Fondul Monetar Internaţional pentru un acord de tip preventiv.