Autostrada Comarnic – Braşov va fi cu taxă: 7 lei pentru intreaga lungime a autostrăzii

Statul ar fi plătit 2,7 miliarde euro pentru construcţia, operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov timp de 30 de ani dacă ar fi avut banii, însă adăugând costurile de finanţare, suma urcă la 8,45 miliarde euro, în vreme ce şoferii vor fi taxaţi cu 7 lei, tarif indexabil.

Pe autostradă va fi implementat un sistem de taxare "semi-închis", care va prevedea bariere pe întreg carosabilul la cele două capete, în zona Comarnic şi Râşnov, precum şi cabine de taxare la Sinaia – Buşteni şi Predeal. Tariful de concesiune va fi perceput după autostrada va fi operaţională.

"Tariful de concesiune ce va fi platit de un autoturism pentru intreaga lungime a autostrazii este preconizat a fi de 7 lei cu TVA inclus, supus indexării. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcţie de distanţa parcursă de vehicul. Pentru un vehicul din categoria 2 (vehicul a cărui înălţime deasupra primei osii frontale este mai mare de 130 cm) se va plăti în funcţie de numărul de osii cu care este prevăzut vehiculul, de exemplu un astfel de vehicul cu 2 osii plăteşte de două ori valoarea plătită de un autoturism şi până la de 3 ori pentru un astfel de vehicul cu 5 sau mai multe osii", se arată în document.

SURSA: MEDIAFAX.RO