Autostrada pe care o așteaptă milioane de români. Este tot mai aproape de finalizare

autostrada, A0, autostrada centura Bucuresti

SURSA FOTO: Facebook/Cristian Pistol

Autostrada București este tot mai aproape de finalizare. Constructorul, compania greacă Aktor, a montat primele grinzi duble pe șantierul A0 Sud Lot 3.

Avansează lucrările la Autostrada București. S-au montat primele grinzi duble

Grecii de la Aktor au montat, în cursul nopții trecute, primele două grinzi duble metalice pe deschiderea centrală a pasajului peste calea ferată, întrerupând total circulația feroviară, pe șantierul A0 Sud Lot 3. Autoritățile anunță că următoarele patru grinzi duble vor fi montate în nopțile următoare.

Echipa de constructori de la Aktor România, parte a Grupului Intrakat, a finalizat și montat toate cele șase grinzi metalice care alcătuiesc secțiunea centrală a viitorului nod rutier peste autostrada A1, în apropierea localității Ciorogârla. Acest pasaj este construit pe lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud.

Următoarea etapă este sudarea grinzilor și a structurii, planificată pentru următoarele 10-11 zile.

”Azi-noapte pe șantierul A0 Sud Lot 3 au fost montate primele două grinzi duble metalice pe deschiderea centrală a pasajului peste calea ferată, cu închidere totală a circulației feroviare. Următoarele patru grinzi duble vor fi montate nopțile viitoare.

Mulțumim CFR Infrastructură pentru promptitudine și buna colaborare cu antreprenorul și subantreprenorii care lucrează pe acest lot.

Facem tot posibilul ca anul acesta să circulăm între A1 și A2, pe partea de sud, doar la nivel de autostradă”, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu.

Pasajul va necesita 5 tone de vopsea

După finalizare, pasajul peste A1 va cântări peste 540 de tone și va necesita 5 tone de vopsea de protecție, conform declarațiilor lui Bogdan Mezei, directorul de proiect al șantierului Aktor de pe Lotul 3 al A0 Sud.

Peste 500 de muncitori și ingineri din toate domeniile, însoțiți de aproximativ 270 de echipamente și mașini, inclusiv excavatoare, buldozere, macarale grele, betoniere, mașini de forat coloane pentru lucrări de fundare și autocamioane, sunt implicați pe șantierul din sud-vestul Bucureștiului. Scopul este ca, până în septembrie 2024, Aktor România să finalizeze lucrările și să pună în funcțiune lotul de 18 km.

Aktor Construction face parte din Grupul Intrakat, lider în Grecia în domeniile construcțiilor, infrastructurii, concesiunilor/parteneriatelor public-private (PPP), surselor regenerabile de energie (SRE), stocării de energie, dezvoltării imobiliare, proiectelor de mediu și tehnologiilor digitale, cu o prezență semnificativă în Europa de Sud-Est. Grupul este listat la Bursa de Valori din Atena începând din 2001.

Lotul 3 al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.