Consiliul Tehnico-Economic al Companiei de Autostrăzi a avizat marți repararea autostrăzii Sibiu Orăștie lotul 3 și soluția aferentă. Numărul membrilor care au absentat la vot l-a depășit însă pe cel al celor care și-au dat acceptul pentru soluția aleasă, trasnmite digi24.ro.
Compania Națională de Autostrăzi nși Drumuri Naționale din România (CNADNR) a avizat marți, în Consiliul Tehnico- Economic (CTE) soluția de reparare a două sute de metri din lotul 3 al autostrăzii Sibiu Orăștie. După cum a informat Digi24.ro luni, repararea celor 200 de metri de autostradă se va face prin realizarea a peste 800 de metri de ”tranșei drenante”, transerversal amprizei autostrăzii. Acestea vor avea o adâncime de șapte metri pe două nivele, propune proiectantul. La capătul tranșeilor se vor realiza cămine de vizitare, iar acestea vor fi conectate între ele de drenuri. Un sistem complex de drenuri menite să scoată apa din fundația autostrăzii și să asigure o umiditate constantă la metri buni sub aceasta. Peste acest sistem de drenaj se va reface corpul autostrăzii. Baza rambleului urmează să fie realizată dintr-un strat de piatră spartă, armat cu geogrile (un fel de țesătură rezistentă). Grosimea stratului de piatră urmează să fie de 1,5 metri.
Votul de marți în favoarea proiectului realizat de firma Road Consulting – aflată în insolvență, s-a caracterizat printr-o largă absență a membrilor CTE care urmau să voteze soluția. Din cei 21 de membri ai CTE au fost prezenți doar 13, din care 10 au votat pentru soluție.
Citeşte mai multe pe digi24.ro