Autostrada Soarelui a fost închisă pe tronsonul Bucureşti-Lehliu din cauza viscolului puternic şi al vântului care depăşeşte 70 de km/oră. CNADR recomandă ca alternativă drumul DN3, până la Lehliu, de unde autostrada poate fi folosită din nou, informează RTV.

Tronsonul Bucureşti – Lehliu al autostrăzii A2 a fost închis în jurul orei 13.00 şi va fi redeschis după ce condiţiile meteo o vor permite, au precizat reprezentanţii CNADNR, citaţi de Mediafax. Măsura închiderii tronsonului de autostradă a fost luată după ce, din cauza ninsorii şi a viscolului, vizibilitatea a fost redusă sub 20 de metri.

La ora transmiterii acestei ştiri erau blocate din cauza zăpezii două drumuri naţionale, unul în Călăraşi şi unul în Buzău, şi alte 87 de drumuri judeţene în Argeş, Buzău, Brăila, Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Olt şi Teleorman, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

De asemenea, 17 localităţi din Giurgiu, Caraş-Severin, Olt, Galaţi, Dolj, Buzău şi Teleorman au rămas fără energie electrică în ultimele ore.

Din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului ce au loc în 13 judeţe din sudul ţării şi în Capitală, începând de sâmbătă, de la ora 18.00, Direcţia Poliţiei Rutiere a dispus închiderea temporară a circulaţiei pe şoselele din zonele afectate.

Mai mult, poliţia va verifica în trafic vehiculele grele, pentru a vedea dacă sunt dotate corespunzător „atunci când deplasarea se efectuează pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei”. Şoferii care încalcă legea vor fi sancţionaţi, anunţă poliţia.

SURSA: RTV