Bulgarii termină autostrada spre turci

autostrada

Sursa: capital.ro

Pe data de 1 iunie va fi gata și ultimul tronson al autostrăzii Trakia, pe care bulgarii au făcut-o ca să lege Sofia de Burgas.

Cu o lungime totală de 360 de kilometri, Tracia (A1) va deveni prima autostradă completă din Bulgaria, dacă nu luăm în calcul mica autostradă Liulin, de abia 19 kilometri, dintre Sofia şi oraşul vecin Pernik. Este interesant că decizia de construire a autostrăzii a fost luată în anul 1964, lucrările de construcţie încep în anul 1973, dar până în anii ’90 ai secolului trecut au fost finalizaţi abia 165 de kilometri de autostradă.

Ministrul bulgar al Dezvolării Regionale, Lilyana Pavlova, a declarat ieri că autostrada Trakia va fi gata la începutul acestei veri. Mai precis, se vor finaliza ultimii 35 de km.

De amintit că, în urmă cu doi ani, fostul ministru al dezvoltării regionale a comentat într-un interviu pentru Agerpres că preţul de 2,2 milioane de euro pe kilometru oferit de consorţiul bulgăresc Trace Holding Group pentru tronsonul cu o lungime de 32 de kilometri din autostrada Tracia este cel mai mic obţinut vreodată în Europa. Autostrada între Sofia şi Burgas are aceeaşi vârstă ca şi mine, a afirmat atunci oficialul. Decizia de construire a autostrăzii a fost luată în anul în care m-am născut şi eu, şi cred că terminarea acesteia nu mai trebuie amânată, a spus Plevneliev.

Orașul bulgăresc Burgas se află la aproximativ o oră de mers cu mașina de granița cu Turcia, mai precis la 80 de km.