Premierul Dacian Cioloş le-a transmis, la Iaşi, parlamentarilor din judeţele Moldovei că Guvernul încearcă să găsească resursele necesare reactualizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni în cursul acestui an.
"Autostrada Târgu Mureş- Iaşi – Ungheni este un proiect pe care vrem să-l ţinem în actualitate, chiar dacă în momentul de faţă nu avem resurse bugetare pe a-l putea executa ca atare. Din calculele făcute, costul total integral al proiectului este undeva la 4 miliarde de euro – 1,2 miliarde pentru partea Ungheni-Târgu Neamţ şi 2,9 miliarde pentru Târgu Neamţ- Târgu Mureş. Costul studiului de fezabilitate şi al proiectului tehnic este undeva la 36 de milioane de euro şi aici vom încerca să găsim resurse anul acesta pentru a reactualiza studiul de fezabilitate – e un studiu de fezabilitate parţial realizat în 2011 care trebuie reactualizat – şi asta vrem să o facem şi apoi, imediat după aceea să începem şi pregătirea proiectului tehnic. (…) Reactualizarea studiului şi realizarea proiectului tehnic vor dura în jur de 18 luni", a spus Cioloş, în cadrul întrevederii cu parlamentarii.
Premierul a subliniat că finanţarea acestui proiect nu este prinsă în alocările bugetare, iar utilizarea exclusivă a împrumuturilor 'ar putea fi mai dificilă şi datorită impactului asupra deficitului şi a datoriei'.
"Cred că se pot găsi formule prin care să putem finanţa şi această autostradă şi sper eu că în cursul acestui an să venim şi cu câteva soluţii. Intenţia noastră este să propunem Parlamentului un proiect de lege a Centenarului, care să includă şi o componentă a unui proiect de infrastructură", a mai afirmat Cioloş. AGERPRES