Lucrările de refacere a părţii carosabile pe segmentul Sibiu - Sebeş, de pe autostrada Sibiu - Piteşti, au fost demarate luni, a anunţat Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.
Lucrările de remediere de pe sensul de mers Sibiu-Sebeş (km 276+100 – 276+170) presupun frezarea zonei unde au apărut fisuri, dar şi refacerea planeităţii prin aşternerea unui strat de mixtură. Tot în zona afectată, începând de miercuri, 1 noiembrie, vor începe şi lucrările de refacere a sistemului de drenaj al autostrăzii.
Săptămâna trecută, pe autostrada A1, Sibiu-Sebeş, au apărut fisuri, crăpături şi denivelări ale carosabilului pe o lungime de 70 de metri.
Potrivit sursei citate, problemele au fost cauzate, în special, de incorecta execuţie a unui dren longitudinal, iar din acest motiv apa care s-a infiltrat în corpul autostrăzii a produs fisuri şi tasări ale părţii carosabile, pe banda de urgenţă şi pe banda 1, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş.
Ministerul de resort menţionează că acest lot de autostradă a fost executat de Salini Impregilo SpA şi, în urma problemelor apărute la un an de la deschiderea circulaţiei, în anul 2015 a fost reziliat contractul aferent lucrării, fiind reţinută garanţia de bună execuţie în valoare de aproximativ 60 milioane de lei.
În acest context, toate lucrările realizate pentru remedierea neconformităţilor apărute la acest segment de autostradă vor fi suportate din această sumă.
AGERPRES