În următorii zece ani, în România, indiferent ce guverne se vor afla la putere, se va construi în domeniul rutier mai mult decât s-a făcut în ultimii 50 de ani.

Prin 2005, discuţia despre autostrăzi era aproape la fel de efervescentă ca şi acum. Într-o discuţie pe care am avut-o cu fostul preşedinte al BERD, acesta mi-a spus un lucru foarte simplu: dacă vreţi autostrăzi, trebuie să răspundeţi la o singură întrebare. Vreţi să mergeţi pe ele gratis sau sunteţi dispuşi să plătiţi taxe?

Şi, într-adevăr, aceasta pa­re să fie întrebarea esenţială. Din răspunsul la ea decurg alte răspunsuri: cine finanţează, cine construieşte, ce aşteptări are populaţia. Dacă răspunsul la întrebarea de mai sus era că românii sunt dispuşi să plătească taxe, atunci construirea autostrăzilor putea fi concesionată şi cel care investea îşi recupera apoi banii din taxele încasate timp de 20-30 de ani. La noi, timp de 20 de ani, şi guvernele, şi populaţia au dat celălalt răspuns: vrem autostrăzi, dar pe care să circulăm gratis (doar de vreo doi-trei ani pare să se mai fi schimbat optica)! Ce a însemnat acest răspuns? Nicio autostradă! Statul nu a avut niciodată bani suficienţi, nu s-a priceput să gestioneze astfel de proiecte, nu s-a construit nimic. Nu-i vorbă, acum 10-12 ani nici veniturile românilor, de 80-100 de dolari lunar, nu permiteau plata unor taxe acoperitoare pentru investitor. Construcţia unor autostrăzi cu taxe, pentru o populaţie cu venituri scăzute, implică şi alt risc: ca autostrăzile să nu fie folosite şi să fie suprasolicitate celelalte drumuri, pentru care întreţinerea ar fi costat suplimentar. Săptămâna trecută s-a semnat primul contract de concesiune, pentru segmentul Comarnic-Braşov. O premieră! Se vorbeşte deja despre ce taxe vor trebui să plătească utilizatorii, în ce perioadă ar urma să fie recuperată investiţia şi că lucrările ar urma să înceapă anul viitor.

Sigur, după atâtea promi­siuni neonorate vor fi mulţi sceptici care se vor îndoi că acest proiect se va concretiza. Este evidentă incapacitatea din ultimii 20 de ani de a investi în infrastructura rutieră, dar la fel de adevărat este şi că în anii ’90 stăteam mai prost decât ţările vecine. Dacă Ceauşescu ar fi construit cu vreo două-trei combinate mai puţin, dar în schimb ar fi brăzdat ţara cu câteva autostrăzi, probabil că şi amintirea lui ar fi fost alta.

Cert mi se pare alt lucru: contractul de concesiune Comarnic-Braşov ar putea fi un alt moment zero, de unde să înceapă investiţiile masive în infrastructură. Probabil că acum s-au copt lucrurile şi pentru noi. Chiar m-aş încumeta să ţin un rămăşag: în următorii zece ani, în România, indiferent ce guverne se vor afla la putere, se va construi în domeniul rutier mai mult decât s-a făcut în ultimii 50 de ani. Şi presiunea opiniei publice, şi banii de la Uniunea Europeană vor forţa orice guvern să aibă printre priorităţi autostrăzile. După cât le-am dus dorul, suntem aproape condamnaţi acum să facem drumuri. Chiar dacă va trebui să plătim taxe pentru utilizare.