Autostrăzile Lugoj-Deva lot 1 şi Orăştie-Sibiu, loturile 1, 2 şi 4 se vor finaliza în luna decembrie, însă este necesar să se finalizeze și alte autostrăzi, potrivit lui Dan Şova, ministrul marilor proiecte de infrastructură şi al investiţiilor străine.
Celelalte autostrăzi care trebuie finalizate, la care oficialul a făcut referire, în cadrul Forumului Economic şi Comercial China – Europa Centrală şi de Est, sunt Nădlac-Arad loturile 1 şi 2, care are ca termen sfârșitul anului viitor, Sibiu-Orăştie lotul 3 tot anul viitor, Lugoj-Deva, loturile 2, 3 şi 4 – termen de finalizare 2015 și Timişoara-Lugoj, lot 2, tot în 2015.
”La finalul lui 2015 vom avea o autostradă continuă de la Nădlac până în centrul ţării, la Sibiu”, a punctat Șova. Acesta a mai spus că din ‘90 până în 2013 România nu a reuşit să ducă la bun sfârşit un proces de parteneriat public-privat sau de concesiune de autostrăzi. În acest context, chiar trebuie demonstrat că se pot face astfel de proiecte.
Altfel, Dan Șova a spus că România trebuie să devină un hub tehnologic şi industrial în Europa Centrală şi de Est, să se dea ”un nou impuls investiţiilor străine directe”.
”Există potenţial în domeniul auto şi nu mai e niciun secret pentru nimeni că România deţine unul dintre cele mai bune capitaluri de resurse umane pentru industria IT&C. România poate fi o poartă de intrare a investiţiilor chineze în Europa”, a adăugat el.