Guvernul a publicat lista autostrăzilor care urmează a fi construite în parteneriat public privat.
Peste 750 km de autostradă ar putea fi construiţi în baza noii legislaţii privind parteneriatul public-privat (PPP). Conform datelor prezentate de vicepremierul Viorel Ştefan, autostrada Tg. Neamț-Iași-Ungheni 100 km+ Pod peste Prut, parte a Coridorului V, inclusă în Masterplanul de Transport, proiect care asigură legătura Moldovei cu Transilvania și Europa, este cap de listă în Strategia Parteneriatelor Public-Private.
Potrivit documentului citat, autostrada Tg. Neamț-Iași-Ungheni 100 km+ Pod peste Prut asigură conectare la sectoare de autostradă aflate în implementare, legătura cu Chișinău și Republica Moldova, dezvoltarea centrelor economice din Moldova prin conexiunea la rețeaua de autostrăzi a Europei, eficientizarea traficului și creșterea siguranței călătorilor.
Autostrada Comarnic-Braşov, a patra încercare
Celebra autostrada Comarnic-Braşov trebuia construită prin parteneriat public-privat încp din anul 2004. Cei 58 km de autostradă nu au fost construiţi în 14 ani pentru că fostele guvernări au reuşit să rezilieze trei contracte de contrutcţia autostrăzii Comarnic-Braşov prin legea PPP.
În prezent, pe lista guvernului, autostrada Comarnic-Braşov este inclusă în proiectul privind şoseaua la petru benzi Ploiești-Râșnov 109 km, peste Carpați, proiect care se va conecta la autostrada București-Ploiești.
Conform strategiei guvernamentale, acest proiect va realiza legătura dintre doi poli de dezvoltare: București și Brașov, va eficientiza traficul într-o zonă cu fluxuri mari, dezvoltarea turismului și comerțului pe Valea Prahovei.
Autostrada Sudului, (Bucureşti-Alexandria, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Lugoj) este pe lista proiectelor de infrastructură construite prin noua lege PPP.
Cei 550 km asigură legătura cu Serbia și Bulgaria, la podul de la Calafat, conectarea zonei de sud cu Coridorul IV pan-european, la Lugoj şi dezvoltarea turismului în Defileul Dunării, M-ții Cernei, zonele balneare etc.