Volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 27,9% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2018, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
În primele nouă luni, pe elemente de structură, ca serie brută, au avut loc creşteri la construcţiile noi (+34,0%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+22,0%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+0,8%).
Pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri ale volumului de lucrări de construcţii astfel: clădirile nerezidenţiale cu 38,3%, clădirile rezidenţiale cu 32,1% şi la lucrările de construcţii inginereşti cu 20,1%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 22,1%, în primele nouă luni din 2019, creştere reflectată în volumul lucrărilor de construcţii noi, cu 29,2%, lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente, cu 14,2%, şi al lucrărilor de reparaţii capitale cu, 1,3%.
Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidenţiază creşterea volumului lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale cu 33,7%, clădirile rezidenţiale cu 30,2% şi la construcţiile inginereşti cu 13,7%.
Datele INS arată că volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, în septembrie 2019 comparativ cu august 2019, ca serie brută, cu 2,8%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+18,1%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+8,2%). Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 2,8%.
Pe obiecte de construcţii, seria brută indică o creştere a volumului construcţiilor inginereşti cu 5,9% şi a clădirilor nerezidenţiale cu 0,7%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 2,3%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a scăzut cu 3,4%. Volumul lucrărilor de construcţii noi şi al lucrărilor de reparaţii capitale a scăzut cu 9,2%, respectiv cu 1,7%. Creşterea s-a evidenţiat la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+3,1%).
Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică o scădere a volumului lucrărilor de construcţii la clădirile rezidenţiale cu 12,4%, clădirile nerezidenţiale cu 12,1% şi la lucrările de construcţii inginereşti cu 0,3%.
În septembrie 2019 comparativ cu septembrie 2018, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 30,5%. Pe elemente de structură au fost înregistrate creşteri ale volumului lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+44,3%) şi lucrărilor de construcţii noi (+32,0%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 5,6%.
Pe obiecte de construcţii, seria brută evidenţiază creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: construcţii inginereşti cu 39,2%, clădiri nerezidenţiale cu 28,0% şi la clădiri rezidenţiale cu 13,3%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 32,4%. Pe elemente de structură, s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+44,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+31,1%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 7,5%.
Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: construcţiile inginereşti (+35,8%), clădirile nerezidenţiale (+27,8%) şi la clădirile rezidenţiale (+13,9%).