Avansul la creditele ipotecare va fi 10%

Banci: Pe baza unei garantii, se va putea finanta pana la 90% din valoarea imobilului In Romania, a inceput derularea unor proiecte de studiu si consultanta pentru introducerea reglementarilor de “mortgage insurance”. Potrivit acestora, pe baza unei garantii si a unui cost suplimentar, finantarile ipotecare s-ar putea extinde pana la 90% din valoarea locuintei. La ora actuala, avem doar trei sisteme de finantari ipotecare: creditul bancar, creditul de la o societate

Banci: Pe baza unei garantii, se va putea finanta pana la 90% din valoarea imobilului

In Romania, a inceput derularea unor proiecte de studiu si consultanta pentru introducerea reglementarilor de “mortgage insurance”. Potrivit acestora, pe baza unei garantii si a unui cost suplimentar, finantarile ipotecare s-ar putea extinde pana la 90% din valoarea locuintei.



La ora actuala, avem doar trei sisteme de finantari ipotecare: creditul bancar, creditul de la o societate financiara si sistemul de economisire – creditare derulat de bancile pentru locuinte. Contextul international determina Romania sa adopte mai multe reglementari specifice pietei ipotecare. In alte state ale lumii, valoarea creditului ipotecar pentru anumite categorii de persoane se poate extinde pana la 85%-90% din valoarea imobilului achizitionat pe credit. Procedura prin care acest lucru devine posibil se numeste “mortgage insurance” si se bazeaza pe emiterea unei garantii a statului sau a unei companii private (in statele care au un istoric solid al pietei ipotecare) contra unui cost suplimentar pentru client.








“Anul viitor, vom sti daca este sau nu viabil pentru Romania ca
finantarea ipotecara sa se extinda la 85%-90% din valoarea imobilului, pe baza unei garantii a statului.”



Carmen Retegan, presedinte Domenia Credit






Aceasta garantie se emite pentru acoperirea diferentei de 10% sau 15% din valoarea avansului solicitat de banca. Asigurarea ipotecara este, practic, o prima acordata de stat sau de o companie privata, care acopera riscul de neplata a diferentei dintre avansul depus de client si suma pe care banca o poate acorda respectand reglementarile pietei.
Pentru a se vedea daca o astfel de reglementare poate fi benefica si pentru Romania, pe baza unui studiu de fezabilitate al Bancii Mondiale, Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si Ministerul Finantelor au in derulare un proiect care analizeaza oportunitatea introducerii unor astfel de proceduri. Carmen Retegan, presedinte Domenia Credit, spera ca, la jumatatea anului viitor, va exista si recomandarea consultantului strain vizavi de aceasta oportunitate.



Deoarece pentru Romania nu exista un istoric bogat al pietei ipotecare, ideal ar fi ca aceasta prima, de 10%-15%, sa fie acordata initial de stat. In cazul in care se va opta pentru o companie privata, costul asigurarii ipotecare ar putea fi prea ridicat pentru clientul potential. Bineinteles, pentru a se putea implementa o astfel de recomandare, in conditiile in care va fi considerata o solutie viabila, Banca Centrala va trebui sa accepte derogari de la normele restrictive de creditare.
Decizia celor doua ministere are la baza recomandarea aceleiasi institutii, Banca Mondiala, de a se implica mai activ in adoptarea unor politici a sectorului locativ pe termen lung si regandirea mecanismelor de subventionare a acestui sector. In Romania, de exemplu, se construiesc doar 30.000 de locuinte noi pe an.




In Cehia insa, numarul constructiilor noi este de 45.000 pe an, iar in Anglia, de 100.000. In ciuda faptului ca avem o cerere ridicata de locuinte, oferta de finantare ipotecara nu este nici foarte bogata, nici foarte accesibila. La sfarsitul lunii septembrie 2005, ponderea creditelor ipotecare in PIB (estimare a Institutului National de Statistica) a fost de 2,48%, in conditiile in care in UE 25, aceasta pondere este de peste 50%, iar in SUA, de peste 60%.