În următoarele trei luni, aveţi posibilitatea de a investi, în accesorii utile, o parte din suma pe care, altminteri, o veţi plăti statului pentru noua taxă auto. Nu mai este o noutate pentru nimeni că noul sistem de calcul propus de Guvern pentru taxa de poluare va scoate şi mai mulţi bani din buzunarele cumpărătorilor de maşini noi. Practic, pentru orice maşină achiziţionată după 1 iulie, vă vor fi necesari câteva zeci sau chiar sute de euro în plus faţă de suma
În următoarele trei luni, aveţi posibilitatea de a investi, în accesorii utile, o parte din suma pe care, altminteri, o veţi plăti statului pentru noua taxă auto.
Nu mai este o noutate pentru nimeni că noul sistem de calcul propus de Guvern pentru taxa de poluare va scoate şi mai mulţi bani din buzunarele cumpărătorilor de maşini noi. Practic, pentru orice maşină achiziţionată după 1 iulie, vă vor fi necesari câteva zeci sau chiar sute de euro în plus faţă de suma actuală.
Pentru a vă ajuta să luaţi decizia cea mai bună pentru dumneavoastră, am făcut un calcul al actualei şi viitoarei taxe de poluare pentru maşinile aflate în topul vânzărilor din România. Am pus în balanţă atât propulsorul cel mai vândut al respectivului model, cât şi pe cel cu emisiile de dioxid de carbon cele mai reduse, pentru a vedea dacă, luând o maşină mai puţin poluantă, dar mai scumpă, avem vreun avantaj. Rezultatul este concludent. Ordonanţa care are ca scop reducerea poluării nu favorizează deloc maşinile cu propulsoare performante din acest punct de vedere.
De exemplu, pentru best-sellerul autohton Dacia Logan 1.4 MPI, ale cărui emisii de CO2 sunt de 166g/km, taxa de poluare va fi de 245 euro, iar pentru acelaşi model, dar cu motor diesel de 1,5 litri şi 85 CP, care emite numai 120 gCO2/km, va trebui să achitaţi la trezorerie 306,80 euro. Situaţia se repetă pentru toate modelele aflate în topul vânzărilor de la noi.
După ce ne-am lămurit că vom plăti nişte bani în plus numai pentru că aşa a decis Guvernul, nu ne rămâne decât să minimizăm pagubele. Toate calculele noastre demonstrează că orice persoană care are în plan achiziţia unui autoturism în acest an ar avea costuri ceva mai mici dacă ar face acest demers înainte de 1 iulie, dată la care va intra în vigoare noua taxă. Este adevărat că suma economisită nu va fi foarte importantă, însă o privire rapidă aruncată asupra listei cu dotări opţionale pentru câteva dintre modelele de pe piaţă ne-a demonstrat că putem echipa ceva mai bine maşina dorită în loc să dăm bani statului.
Covoraşe, proiectoare sau scut, în contul taxei preconizate
Începând cu luna iulie, taxa pentru un Renault Symbol Expression 1,5 dCi de 85 CP va fi de 306,80 euro, cu 139,20 euro mai mare faţă de valoarea actuală. Dacă vă decideţi să nu plătiţi această diferenţă şi să o folosiţi în favoarea dumneavoastră, nu vă rămâne decât să achiziţionaţi maşina cât mai repede, iar cu banii rămaşi puteţi dota vehiculul cu reglarea automată a aerului condiţionat, în valoare de 108 euro, sau cu geamuri acţionate electric în spate (81 euro) şi cu baghete exterioare şi mânere de uşi în culoarea caroseriei (54 euro). Pentru maşina aflată pe locul trei în topul vânzărilor, Renault Mégane, dotată cu acelaşi motor, diferenţa de taxă este de 157,50 euro, în timp ce un radio-CD cu MP3 şi satelit de comandă existent în lista de opţionale a importatorului costă 95 de euro.
Doritorii de Opel Astra Classic pot achiziţiona din cei 56 de euro puşi deoparte numai un sistem de reglare pe înălţime a scaunului pentru pasager, care costă 45 de euro. Trecând la Skoda Octavia II în echipare Classic şi cu propulsor diesel de 1,9 litri, oferta de opţionale care corespunde criteriului nostru este destul de mare. Cei 43 de euro rămaşi în buzunar pot fi folosiţi pentru a cumpăra covoraşe (36 de euro), sau sistem ISOFIX (27 euro), scut din plastic pentru motor (30 euro), sistem de monitorizare a presiunii din pneuri (45 euro) sau măcar o scrumieră pentru pasagerii din spate, în valoare de 23 de euro.
În cazul unor modele mai scumpe şi dotate cu tehnologii mai noi, opţiunile pot fi chiar mai interesante. Spre exemplu, în loc să cumpăraţi un BMW 118d sau un Audi A3 – 1,9 TDi, al căror preţ minim este de circa 23.000 de euro, pentru care taxa de poluare va fi de peste 550 de euro, vă puteţi orienta către modelul Honda Civic Hybrid 1,3 IMA. Graţie taxei zero de care beneficiază acest model cu preţul minim de 23.062 de euro, puteţi rămâne în buzunar cu cei 550 de euro, deţinând un vehicul care emite numai 109 gCO2/km, faţă de 119 gCO2/km în cazul BMW şi 132 gCO2/km pentru Audi, iar consumul mediu va fi aproape egal. Singura problemă este să puteţi trece peste performanţele ceva mai modeste ale modelului japonez.
Noua taxă nu stimulează piaţa în direcţia cea bună
Intrigaţi de faptul că în Franţa, ţară care a introdus recent un sistem de taxare bazat tot pe emisii de CO2, evoluţia segmentelor de piaţă s-a modificat radical, am încercat să aflăm dacă importatorii noştri consideră posibil un scenariu asemănător şi în România. În Hexagon, de la aplicarea sistemului bonus-malus, vânzările de maşini cu dimensiuni reduse şi cu propulsoare mici (Renault Twingo, Peugeot 207 sau Fiat 500) au crescut cu 10,9% faţă de anul precedent, în timp ce în zona medie-superioară (Volkswagen Passat, Citroën C5, Renault Laguna), piaţa a scăzut cu 10%.
Mulţi dintre comercianţii autohtoni de maşini nu sunt prea încântaţi să recomande un model în detrimentul altuia din aceeaşi gamă şi nici nu par a fi la curent cu evoluţiile din alte state. Oricum, ei nu consideră că noua taxă va schimba ceva în comportamentul clienţilor şi nici nu au de gând să ceară producătorilor mai multe maşini cu emisii reduse ajustând proporţional comenzile pentru cele cu motoare mai poluante. Motivul este simplu. Fără o bonificaţie asemănătoare celei din Franţa, românii vor continua să cumpere maşini în funcţie de preţ şi aspect, lăsând poluarea pe seama Guvernului, care, nici prin această ultimă formulă, nu a venit cu o soluţie viabilă.
Costurile cresc
De la 1 iulie 2008, costurile necesare achiziţiei unui automobil nou vor creşte. Pentru maşinile aflate în top 10, sumele se vor majora cu 40 până la 160 de euro din cauza taxei de poluare