UniCredit Ţiriac Bank şi METRO Cash & Carry România lansează, la nivel naţional, primul card de credit co-branded dedicat clienţilor persoane juridice.

Prin intermediul cardului de credit METRO – UniCredit Țiriac Bank emis sub logo VISA, clientii beneficiază de reduceri semnificative la costurile pentru produsele şi serviciile oferite în reţeaua partenerilor METRO.
 
Deasemenea, pentru bunurile achiziţionate în reţeaua METRO Cash & Carry România şi plătite cu acest card, clienţii METRO beneficiază de asigurare gratuită – pe timpul transportului şi două săptămâni după achiziţie – pentru accidente şi furt prin efracţie.

Perioada de graţie este de până la 50 de zile, în funcţie de data efectuării tranzacţiei, în care clientul nu plăteşte dobânda pentru tranzacţiile efectuate la comercianţi. Dobânda (23,83%) este cu 3% mai mică decât cea standard (26,83%) pentru tranzacţiile efectuate în magazinele METRO. Dacă, până la data scadentă, clientul plăteşte integral suma utilizată, beneficiază de dobândă zero pentru toate tranzacţiile efectuate la comercianţi.

Cardul de credit are o valabilitate de 36 de luni, iar la scadenţă se analizează prelungirea valabilităţii în funcţie de îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate ale băncii. Suma minimă de rambursat este de 10% din suma datorată băncii la sfârşitul fiecărui ciclu de tranzacţionare.

Nivelul maxim de creditare este echivalentul în RON al sumei de 35.000 de EUR, dar nu mai mult de 30% din cifra de afaceri medie lunară a companiei, calculată pe baza ultimului bilanţ pentru un întreg an financiar. Zoltan Major, vicepreşedinte UniCredit Ţiriac Bank, responsabil de divizia retail, declară că „gradul de utilizare mediu lunar aşteptat este de 60-70% din limita maximă admisă pentru un client”.

Volumul de carduri estimat a fi emise anul acesta este de 10.000. Potrivit reprezentanţilor UniCredit Ţiriac Bank, programul pilot a început în Iaşi şi Craiova, urmând ca în perioada următoare să fie extins la nivel naţional.