Compania Avantia a anunţat lansarea primului proiect rezidenţial de pe piaţa locală, care va absorbi o investiţie de 12 milioane de euro.

Avantia 1 Decembrie este situat în zona de est a Capitalei şi se întinde pe 1.500 metri pătraţi de teren şi va însuma peste 11.000 de metri pătraţi de spaţii rezidenţiale, parcări si spaţii comerciale. Proiectul va include 110 apartamente care au între una si patru camere, urmând să fie finalizat în a doua jumătate a anului 2011. Ansamblul va cuprinde, de asemenea, 1.000 de metri pătraţi de spaţiu comercial.

Avantia a investit de la intrarea pe piaţă, în 2006, 67 de milioane de euro în achiziţionarea a cinci terenuri în Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 140.000 de metri pătraţi.

„Cele cinci terenuri vor sta la baza a 650.000 de metri pătraţi construiţi. În următorii 10 ani plănuim să construim peste 200.000 de metri patrati de birouri si peste 5.000 de locuinţe”, a declarat Juan Francisco Diaz, General Manager al Avantia.

Pe termen scurt însă, compania are în plan dezvoltarea a încă două proiecte imobiliare în zona Mântuleasa şi Obor, respectiv o cladire de birouri şi un complex rezidenţial. Acetea vor fi lansate în toamna acestui an, Avantia aşteptând în acest moment autorizaţia de constructie.

Compania spaniolă vizează, de asemenea, dezvoltarea a încă două proiecte, pe teremen mediu: o clădire de birouri în zona Victoriei şi un proiect mixt în zona Lacul Morii.

Grupul spaniol mizează pe consolidarea pe piaţa din Capitală, cu toate că a avut oportunităţi şi pentru achiziţionarea de terenuri în Cluj sau Timişoara.

Romania – o piaţă care încă oferă oportunităţi

Potrivit directorului Avantia, piaţa imobiliară din România începe să dea semne de revenire, criza de încredere a clienţilor începând să se estompeze treptat.

„Romania este încă o piaţă care oferă oportunităţi, cererea fiind încă mai mare decât oferta. De asemenea, o oportunitate este reprezentată şi de costurile mai scăzute de construcţie cât şi accesul facil la forţa de muncă specializată”, a declarat Diaz. Acesta a mai subliniat că dificultăţile cu care băncile acordă credite sunt treptrat depăşite, urmând ca potenţialii clienţi să îşi recapete încrederea.

În ceea ce priveşte preţurile locuinţelor din Bucureşti, Diaz a subiliat că actuala criză este benefică deoarece va aduce preţurile la o valoare normală.

„Este bine ce s-a întamplat pe piaţă, vorbind din perspectiva preţurilor care până acum au crescut într-un ritm nesustenabil. Urmează însă o stabilizare a acestora la o valoare normală”, a afirmat managerul Avantia.

Avantia este un grup imobiliat cu capital integral spaniol, deţinut în proporţie de 35% de grupul spaniol Peyber, în timp ce firma Constructora Martin Olivares deţine 12%, restul capitalului fiind controlat de investitori privaţi spanioli.