Un număr de 120.000 de locuitori dintr-un oraș din Moldova vor rămâne fără apă pe un termen nelimitat de timp. Şefii operatorului din judeţ au anunţat marţi, 4 decembrie, că vor opri apa, dar au spus că nu ştiu când vor termina lucrările.
Până atunci au transmis populaţiei să-şi facă rezerve de apă, fiindcă nici măcar nu au habar de amploarea avariei.
Cei aproape 120.000 de locuitori ai municipiului Botoşani rămân fără apă pe termen nelimitat. Mai precis şefii de la Nova Apaserv, operatorul din judeţul Botoşani, subordonat Consiliului Judeţean, au anunţat marţi că vor sista apa în municipiul reşedinţă de judeţ din cauza unei avarii la o conductă principală de alimentare.
Reprezentanţii societăţii au mai precizat că habar nu au când vor fi capabili să termine lucrările la avarie. ”Săpăm şi vedem ce şi cum”
Astăzi, reprezentanţii Nova Apaserv au anunţat populaţia municipiului Botoşani să-şi facă rezerve fiindcă apa va fi sistată. Mai precis mâine în jurul orei 12.00 conductele vor fi golite.
Acest lucru are loc din cauza unei avarii la o conductă mare ce alimentează oraşul din staţiile de tratare de la Cătămărăşti.
”Vom fi nevoiţi să sistăm serviciile de apă începând cu data de 5 decembrie”, spune Albert Tănasă, directorul societăţii.
Departamentul tehnic spune că aceea conductă este foarte veche şi a cedat la o adâncime de trei metri sub pământ.
”Este o conductă cu diametrul de 800 care a cedat la nivelul sudurii. Este la o adâncime de aproximativ 3 metri. Această conductă este dintotdeauna”, spune Adi Petruşcă, unul dintre directorii tehnici ai societăţii. Nimeni nu ştie cât de gravă este avaria şi mai ales când vor avea oamenii apă la robinete.
”Nu ştim deocamdată. Săpăm şi vedem ce şi cum“, spune Adi Petruşcă.
”Ca şi durată nu vă putem spune decât că ne apucăm mâine la ora 8 de această intervenţie”, adaugă directorul Albert Tănasă.
Reprezentanţii Nova Apaserv spun că este o lucrare complexă, iar repornirea sistemului va lua timp. Numai golirea conductelor durează cel puţin patru ore, scrie adevărul.