Autoritățile de la Copenhaga (Danemarca) au anunțat că avariile de pe gazoductele Nord Stream de luna trecută au fost cauzate de explozii puternice.
Avariile gazoductelor Nord Stream ce leagă Rusia de Occident, de luna trecută, au fost cauzate de „explozii puternice”, a anunțat, marți, 18 octombrie, poliția din Copenhaga, potrivit Sky News.
Scurgerile de la Nord Stream au fost cauzate de „explozii puternice”
O anchetă în ceea ce privește avariile care au avut loc la cele două gazoducte Nord Stream din Marea Baltică au arătat că scurgerile au fost cauzate de „explozii puternice”. Informațiile au fost stabilite de poliția din Danemarca. De asemenea, ancheta demarată va continua fiind gestionată în comun de către Poliția din Copenhaga și de Serviciul de Securitate și Informații din Danemarca.
„Este încă prea devreme pentru a spune ceva despre cadrul în care se va desfășura cooperarea internațională cu Suedia și Germania, deoarece depinde de mai mulți actori”, se arată într-un comunicat emis de organele competente daneze.
Cea mai vehiculată ipoteză este că Rusia ar fi fost în spatele acelor explozii din Marea Baltică
Ultimele informații în acest sens au venit la o zi distanță după ce anchetatorii germani au constatat că avariile au avut loc în urma unui act de sabotaj – o ipoteză similară cu cea pe care au prezentat-o autoritățile din Suedia. Cu toate acestea, ancheta Berlinului nu a putut lega în mod clar sabotajul de o singură sursă. Respectiv, cea mai vehiculată ipoteză este că Rusia ar fi fost în spatele acelor explozii din Marea Baltică.
La sfârșitul lunii septembrie, au fost identificate patru scurgeri pe gazoductele Nord Stream care pornesc din Rusia în Germania. Două dintre acestea au avut loc în zona economică exclusivă a Suediei, iar celelalte două în Danemarca.
Ulterior, experții au stabilit că, cel mai probabil, au avut loc atacuri premeditate cu explozibili subacvatici. Experții consideră că minele ar fi putut fi coborâte în apă cu ajutorul unor plase, aruncate din ambarcațiuni sau plasate lângă conducte cu o dronă subacvatică.
Poziția Rusiei vizavi de avariile de pe conductele Nord Stream
Autoritățile de la Moscova a anunţat la scurt timp după ce au avut loc avariile de pe Nord Stream că admit posibilitatea unui sabotaj drept cauză a avarierii reţelei de conducte construite de Rusia în Marea Baltică în cadrul proiectului energetic Nord Stream 2, conform Reuters.
„Nicio opţiune nu poate fi exclusă acum”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, atunci când a fost întrebat într-o videoconferinţă de presă dacă sabotajul este motivul avarierii gazoductului.
„Aceasta este o veste foarte îngrijorătoare. Într-adevăr, vorbim despre anumite pagube de natură neclară la o conductă în zona economică a Danemarcei. Este o chestiune legată de securitatea energetică a întregului continent”, a mai precizat Peskov.