Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a anulat licitatia pentru selectarea lichidatorului pentru societatea Rulmentul Brasov in urma hotararii Tribunalului Brasov, din 11 iulie 2007, de a suspenda executarea deciziei Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor de la Rulmentul Brasov, de restructurare totala a societatii, informeaza un comunicat al AVAS.  

AGEA hotarase in data de 28 iunie, cu majoritate de voturi, programul de restructurare totala a societatii, program ce include si masura de dizolvare si lichidare voluntara a societatii. Cererea de suspendare a executarii a fost formulata de cativa actionari ai societatii, printre care si SSIF Orizont Vest Oradea.           

Daca decizia AGEA nu ar fi fost suspendata, AVAS ar fi putut continua procesul de trecere in proprietate privata a societatii Rulmentul Brasov prin selectarea lichidatorului care, ulterior, ar fi putut vinde modulul viabil de fabricatie a rulmentilor.

 

Sursa: Capital