Comisia de privatizare a Automobile Craiova a supus spre aprobare Guvernului Romaniei un Memorandum prin care a solicitat finalizarea tranzactiei printr-o lege speciala si mandatarea Comisiei in a desfasura negocierile din aceasta perspectiva, informeaza un comunicat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Avocatii AVAS in negocierea contractului, firma Tuca, Zbircea si Asociatii, precum si avocatii companiei Ford, firma Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, s-au intalnit vineri, 3 august, pentru a discuta principalele elemente ale tranzactiei ce vor fi cuprinse in actul normativ, iar Comisia de privatizare a solicitat ofertantilor imbunatatirea ofertei financiare.
Pana in prezent comisia nu a deschis oferta financiara depusa de compania Ford, iar solicitarea de imbunatatire a ofertei a fost ceruta potentialului cumparator conform prevederilor legislatiei in domeniul privatizarii.
Sursa: Capital