Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului va relua procesul de privatizare al societatii IAR Ghimbav, informeaza
un comunicat remis redactiei.
Hotararea a fost luata dupa ce comisia de
negociere a AVAS a solicitat ofertantului Eurocopter SAS din Franta imbunatatirea
ofertei depuse in cadrul procesului de privatizare, acesta nerespectand
termenul de 21 octombrie pentru a face acest lucru.
Termenul de 21 octombrie reprezenta ultima
prelungire a ofertei permisa de legislatia in vigoare.
IAR Ghimbav este o societate deschisa ale carei
actiuni sunt tranzactionate pe piata de capital. AVAS detine un pachet de
64,89% din actiunile societatii. Obiectul de activitate al companiei brasovene il
reprezinta constructia si reparatia de aeronave.
Sursa: Capital