S-a aflat lista completă a noului Guvern. Sunt nume bombă pe lista pentru Palatul Victoria. S-a aflat numele noului premier, dar și cine va ocupa ministerele.
PNL este gata să ajungă la guvernare. După ce Opoziția a reușit să trimită acasă Guvernul Dăncilă, liberalii sunt gata să preia puterea. Ludovic Orban, șeful PNL este gata să-i ia locul lui Dăncilă în fruntea Guvernului și are și o listă de 15 persoane pentru doar 15 ministere.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că a convocat pentru vineri, la ora 09.00, Biroul Politic Național pentru a stabili strategia. PNL vrea un Guvern restrâns, de doar 15 ministere și este gata să guverneze și cu un executive minoritar.
„Mâine, la ora 9:00, am convocat Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal pentru a stabili strategia pe care o vom avea în perioada următoare pentru a stabili echipa, care va reprezenta partidul în cadrul consultărilor de la Cotroceni şi de asemenea, mandatul cu care ne vom duce la preşedintele României.
Salut şi îi respect pe toţi parlamentarii, care au avut tăria să reziste tuturor tentaţiilor, ameninţărilor la care au fost supuşi şi care au votat în favoarea moţiunii de cenzură”, a spus Ludovic Orban imediat după debarcarea Guvernului.
S-au înregistrat 238 de voturi „pentru” trimiterea acasă a Guvernului.
Iată lista cu cele 15 nume pentru Guvernul Orban.
Finanțe – Florin Cîțu
Justiție – Un independent/ Cristina Trăilă/ Alina Gorghiu, Cristian Băcanu sau Ioan Cupșa
Educație – Raluca Turcan sau Florica Cherecheș
Muncă – Dan Vâlceanu
Tineret și Sport – Mara Mareș
Economie – Iulian Dumitrescu sau Virgil Popescu
Energie – Dan Vâlceanu
Interne – Victor Paul Dobre
Apărare – Ovidiu Raețchi
Mediu – Costel Alexe
Agricultură – Marcel Vela/ Nicolae Giugea/Ionel Palăr
Transporturi – Lucian Bode
Cultură – Adriana Săftoiu/ Gigel Știrbu
Turism – Pavel Popescu
Fonduri Europene – Bogdan Glăvan.