Statul are un rol important chiar şi într-o economie condusă pe criterii liberale. Statul consumă mai mult decât produce! Asta este marea ecuaţie pe care o are de rezolvat guvernul Boc. Problema nu este nouă. Discrepanţa dintre veniturile din economie şi cheltuielile administrative exista de mult. În fapt, această problemă nu a fost niciodată rezolvată, de niciun guvern postdecembrist. Doar că deficitul a fost finanţat din surse alternative, dar nesustenabile. Investiţiile str
Statul are un rol important chiar şi într-o economie condusă pe criterii liberale.
Statul consumă mai mult decât produce! Asta este marea ecuaţie pe care o are de rezolvat guvernul Boc. Problema nu este nouă. Discrepanţa dintre veniturile din economie şi cheltuielile administrative exista de mult. În fapt, această problemă nu a fost niciodată rezolvată, de niciun guvern postdecembrist. Doar că deficitul a fost finanţat din surse alternative, dar nesustenabile. Investiţiile străine, privatizările, banii trimişi acasă de românii din străinătate, împrumuturile, sunt tot atâtea surse pentru rezolvarea pe termen scurt a problemei. Nu ar fi fost, poate, nimic dramatic dacă nu s-ar fi produs criza economică internaţională. Aşa, însă, economia românească a fost doar o bicicletă gonind la vale, pe care recesiunea a oprit-o punând frâna pe roata din faţă. Toate resursele enumerate au secat brusc, iar noi ne găsim în situaţia de a împărţi două paie la cinci măgari. România este o ţară prea mică pentru a-şi fi sie însăşi suficientă ca piaţă de desfacere. Într-un climat economic dominat de globalizare şi cu giganţi multinaţionali precum P&G, Nestle sau Unilever, şansele de a gândi o strategie naţională pe principiul „puţin din tot“ sunt practic nule. Egale cu probabilitatea de a nimeri din întâmplare domenii de activitate câştigătoare pentru România la loteria viitorului mondial. Redresarea economiei româneşti înseamnă ori posibilitatea de a concura cu cei mai buni dintr-un domeniu anume, ori capacitatea de a inventa noi produse, nevoi sau pieţe de desfacere. Iar acest lucru se realizează în timp şi cu mult mai multă responsabilitate decât cea pe care au arătat-o până acum politicienii noştri.
Încerc să evidenţiez că statul are un rol important chiar şi într-o economie condusă pe criterii liberale. Viziunea strategică şi planurile cincinale au fost pentru unii doar o simplă prostie ceauşistă. Dar, după 50 de ani de comunism şi alţi 20 de haos, ar fi bine să ne gândim serios la un plan de drum. Iar primul pas al acestuia ar trebui să fie consolidarea statului. Dacă nu pentru a împinge lucrurile într-o direcţie (greu de crezut că aşa ceva e posibil), măcar pentru a nu mai fi această povară purtată azi în spinare toţi cei care muncesc. Fără hartă şi busolă, ieşirea din deşertul crizei este doar un vis frumos.
Recent, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a atras atenţia că Ministerul finanţelor nu a luat nicio măsură concretă anticriză în afară de acordul cu FMI. Ceea ce surprinde nu este conţinutul declaraţiei. Simţeam cu toţii că marile realizări de până acum ale lui Boc sunt cel mult la nivel de proiect. Merită însă luat în calcul faptul că domnul Vasilescu nu deschide gura fără acceptul lui Mugur Isărescu, acesta din urmă fiind mai degrabă discret şi jucând mai mereu până acum cartea optimismului reţinut, dar bazat. În aceste condiţii, critica BNR la adresa Guvernului trebuie luată foarte în serios. Iar dacă – metaforic vorbind – îl vedem pe Emil Boc ţinându-şi în ultima vreme mâna la gură nu este pentru că-l bufneşte râsul, aşa cum pretinde, ci mai degrabă pentru că a reuşit din nou să calce pe greblă.
Claudiu Şerban, director general Editura Evenimentul şi Capital