Ce ne lipseşte acum este o foaie de parcurs a României, pe care toate forţele politice să şi-o asume.
Viziunea deosebeşte condiţia umană de cea animalică. Este ceea ce ne determină să întreprindem alte lucruri în afară celor înscrise în codul genetic. Să cântăm, să rezolvăm integrame, să ne îmbogăţim. Sau, ca să-l citez pe un vecin de bloc, „nu banii sunt importanţi, ci ce faci cu banii“. Un mod simplu de a sublinia pe înţelesul tuturor nevoia de viziune. „Să trăiţi bine!“, a fost găselniţa cu care actualul preşedinte a câştigat primul său mandat. Scurt şi penetrant, acesta a fost, probabil, cel mai bun slogan electoral din ultimii 20 de ani. Nu comentăm aici dacă românii au trăit bine sau nu, deşi eu, unul, cred că standardul de viaţă a fost extrem de ridicat faţă de ceea ce s-a produs. Important e că sloganul lui Băsescu a formulat viziunea majorităţii concetăţenilor săi din acel moment: să trăiască bine, fiindcă prea mulţi ani au dus-o prost. Nu iau în derâdere copilăreasca perspectivă asupra viitorului şi simplificarea, poate un pic cam exagerată, a ceea ce ar trebui să urmărească un preşedinte de ţară. Până la urmă, asta îşi doreau românii cel mai mult. Nu sănătate, nu studii universitare, nu climă tropicală. Ei tânjeau după un grătar încins plin de carne şi nişte bere rece la pet. Şi asta au avut.
Cinci ani mai târziu, criza economică ne-a adus cu picioarele pe pământ. „There’s no free lunch“, spun englezii. Nimic nu e gratis. Totul costă bani. Iar banii se obţin greu, cel mai adesea prin muncă grea şi sacrificii. A sosit vremea ca toţi să înţelegem această regulă simplă. Suntem un popor paşnic şi muncitor. Nu cred în legendele cu lenea tipic românească. Cred mai degrabă în isteţimea noastră genetică şi în ştiinţa de a trăi frumos. Doar că isteţimea nu ne mai este de ajuns în secolul acesta. Avem nevoie de viziune. Avem nevoie de o gândire pe termen lung, de obiective de interes naţional care trebuie urmărite independent de alternanţa la putere. Integrarea în UE şi admiterea în NATO au fost proiecte ale României, nu doar ale unui partid politic. Cu un pic de noroc, le-am bifat pe ambele. Ce ne lipseşte acum este o agendă similară pentru următorii ani. O foaie de parcurs a României, pe care toate forţele politice să şi-o asume.
Există o mulţime de idei şi destule planuri viabile. Există şi finanţare europeană pentru asemenea proiecte structurale. Totul e să ne ţinem de ele. Ar fi bine să găsim metode de a ne îmbogăţi împreună, în loc să avem grijă să luăm noi primii tot ce mai există de luat. Mentalitatea veche de tipul „după noi, potopul“ a făcut posibil Caritas-ul, FMI-ul, bula preţurilor la imobiliare. Goana asta nebună după cai verzi pe pereţi ne-a sărăcit pe majoritatea. Nu credeţi că e timpul să ne apucăm să facem un plan?
