Aventura Gospodar fără pereche continuă joi seară de la 21:30. Fetele au ajuns acasă la gospodari și vom vedea cum le priește viața la țară și dacă se vor descurca. Cine va reuși să facă primii pași spre o cucerire sigură, vom afla joi seară într-un nou episod.
Dacă pentru Vasile a fost mai ușor, pentru că a ajuns acasă doar cu Filotheea, ceilalți gospodari trăiesc adevărate drame. Încă din primele minute fetele au găsit motive de ceartă și au apărut instant primele gelozii și răutăți.
„Ea este diva dintre noi, se poartă ca o divă”, „Mi se pare că este fițoasă”, “Clar sunt fițe și figuri”, „Sunt geloasă!”, vor fi replicile domișoarelor care vor să aibă atenția gospodarilor doar pentru ele.
Răsturnări de situație în gospodăria lui Andrei!
Diana, Luciana și Alexandra, fetele pe care Andrei le-a ales să meargă cu el acasă, vor avea parte de o mare surpriză în Craiova. Andrei va da o petrecere de ziua lui, așa că fetele s-au conformat, s-au îmbrăcat de cabaret și au pornit să-i fure inima gospodarului. Dansuri sexy și săruturi, așa va începe seara în Craiova.
Distracția fetelor nu va dura însă prea mult. Geanina Ilieș apare la petrecere cu… un cadou: Alexandra. O nouă concurentă care este hotărâtă să-l cucerească pe Andrei. Cum vor reacționa fetele, dar și cu ce arme vrea Alexandra să lupte în competiție, vedem diseară, de la 21:30, la Gospodar fără pereche.