O piata imensa, care poate absorbi orice produse", asa cum este ea definita de autoritatile romane. Totusi, firmele noastre n-au reusit sa vanda peste Ocean mai mult decat livreaza in Turcia. In jumatate de an, exporturile in Statele Unite s-au ridicat la doar 160 milioane de dolari. Toate incurajarile si facilitatile, inclusiv clauza natiunii celei mai favorizate n-au reusit sa deschida portile. De-a lungul timpului, o multitudine de delegatii au risipit banii pentru hoteluri si conferinte, si-
O piata imensa, care poate absorbi orice produse”, asa cum este ea definita de autoritatile romane. Totusi, firmele noastre n-au reusit sa vanda peste Ocean mai mult decat livreaza in Turcia. In jumatate de an, exporturile in Statele Unite s-au ridicat la doar 160 milioane de dolari. Toate incurajarile si facilitatile, inclusiv clauza natiunii celei mai favorizate n-au reusit sa deschida portile. De-a lungul timpului, o multitudine de delegatii au risipit banii pentru hoteluri si conferinte, si-au exprimat dorinta si angajamentul, dar rezultatele au fost neglijabile. Romania nu a putut sa patrunda pe aceasta piata imensa, cu sute de milioane de consumatori care cumpara orice, de la umbrelute chinezesti, la ceasuri asiatice si vinuri sud-americane.
Intrebarea legitima este „de ce?”.
Americanii sunt oameni simpli. Dupa unele pareri, chiar prea simpli. Nu-si pierd vremea cu explicatii privind filozofia afacerilor. Recent, un om de afaceri intors dintr-o calatorie de peste Ocean, se arata profund frustrat de experienta. Producator de mobila, omul stransese o avere in ultimii ani si s-a gandit, la fel ca multi altii, ca a venit momentul sa se apuce de afaceri serioase. A stabilit o intalnire cu una dintre organizatiile de profil din SUA, s-a suit in avion si a aterizat direct in tara tuturor posibilitatilor. Surpriza n-a fost mica atunci cand a aflat ca, pentru a stabili o relatie comerciala pe termen lung, are de indeplinit cateva conditii esentiale. Trebuie sa investeasca in reteaua de relatii cu oameni de afaceri si patroni de magazine potentiali cumparatori. Trebuie sa cheltuiasca alti bani pentru promovarea mobilei. In total, intre sase luni si un an de eforturi sustinute si aproximativ 100.000 de dolari pentru a intra pe piata, cu oarecare sanse de succes. In plus, in scurt timp ar fi trebuit sa se gandeasca la o extindere a fabricii din Romania, pentru ca americanii cer cantitati mari si livrari constante. Pentru moment, omul de afaceri roman a renuntat la idee.
Un alt exemplu interesant este cel al unui producator de vin. Acesta a avut mai mult noroc. A gasit un distribuitor american dispus sa preia cheltuielile pentru promovare si vanzare. Zis si facut. Romanii produceau vinul, partenerul american il cumpara si se ocupa singur de investitiile in distributie si promovare. Dupa prima livrare, afacerea a cazut pentru ca producatorul de vin a gasit un alt partener, care platea cu cativa centi mai mult decat primul si a schimbat distribuitorul. Finalul a fost nefericit pentru toata lumea. Primul partener a pierdut toata investitia, iar romanul s-a ales fara nici un partener, pentru ca a parut neserios.
Concluziile acestor experiente pot fi interesante pentru oricine viseaza la un contract de export. Regulile sunt destul de stricte si intelegerea lor este singura cale spre succes. A doua concluzie este aceea ca ar fi mult mai logic un efort comun al mai multor oameni de afaceri, pentru ca exportul presupune costuri mari, cantitati considerabile si o calitate constanta.
Toate acestea pot fi descoperite dupa aproximativ doua ore de discutii cu orice oficial american care lucreaza in domeniul comertului exterior. Putini sunt aceia care au avut rabdarea si dorinta de a asculta cu atentie.