Cine va moșteni toată averea fostului șef de la Hexi Pharma
Procesul în care Direcția Națională Anticorupție a solicitat confiscarea conturilor lui Dan Condrea în valoare de 5,6 milioane de euro a fost finalizat în favoarea celor două femei care au făcut parte din viața afaceristului.
Curtea de Apel București a respins definitiv cererea procurorilor de a confisca moștenirea lui Dan Condrea de 5,6 milioane de euro. Astfel, urmașii, fosta soție, fosta parteneră și cei doi copii ai acestuia vor putea în cele din urmă împărți banii.
În același dosar, instanța a respins cererea formulată de fiul lui Condrea.
„Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de persoana interesată Condrea David împotriva încheierii din 05.02.2024 a Tribunalului București pronunţată în dosarul nr. 9641/3/2024. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în contestație. Onorariul parțial al apărătorului din oficiu desemnat pentru contestatorul – persoană interesată Condrea David în cuantum de 400 de lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti, urmând să rămână în sarcina statului, astfel cum s-a stabilit în ședința din 25.06.2024. Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru persoana interesată Condrea Magdalena Camelia în cuantum de 340 de lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti, urmând să rămână în sarcina statului. Definitivă”, este decizia definitivă.
Condrea a murit la scurt timp după scandalul Hexi Pharma
Condrea a murit în 2016, la scurt timp după scandalul Hexi Pharma. Acesta a fost acuzat de vânzarea de dezinfectați diluați spitalelor, dar și de uciderea deliberată a pacienților nevinovați.
În anul 2016, Condrea a decis să-și pună capăt vieții și a izbit cu mașina de un copac.
„Urmele de rulare evidenţiate indică faptul că autoturismul şi-a schimbat la un moment dat direcţia de deplasare rectilinie, îndreptându-se spre marginea carosabilului, unde se aflau copaci. În zona în care a avut loc evenimentul rutier, la momentul respectiv, nu se aflau alte autovehicule în deplasare sau staţionare. Date fiind concluziile raportului de expertiză criminalistică şi ale raportului de expertiză tehnică, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că autoturismul – fără a avea defecţiuni la sistemul de frânare ori direcţie, având o viteză de peste 100 Km/h şi fără a i se acţiona sistemul de frânare – a intrat în coliziune cu obstacolul ca urmare a acţiunii conducătorului auto, care a schimbat direcţia de deplasare rectilinie înspre marginea carosabilului, deşi o atare manevră era evident că determină o stare de pericol grav şi iminent, decesul reprezentând consecinţa unui act suicidal”, explicau anchetatorii, la momentul respectiv.
Condrea a fost declarat nevinovat ulterior, deoarece faptele de care fusese acuzat nu mai existau.