Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a reacționat miercuri seară, după ce deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a cerut Agenției Naționale a Integrității (ANI) să-i verifice averea după scandalul privind banii pentru OMS, după ce până acum câțiva ani a colaborat cu Organizația Mondială a Sănătății.
Averea lui Alexandru Rafila, luată la puricat. Ministrul Sănătății a recunoscut: N-am niciun fel de problemă
Ministrul Sănătăţii a transmis miercuri seară, la Antena 3, că nu există schimbări majore în declaraţiile sale de avere şi că „în spate este o campanie deliberată care are cel puțin două ținte”.
„Eu am ocupat funcția de șef de laborator la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș și fiind vorba de o funcție de conducere în cadrul unui spital public, eram nevoit să depun această declarație de avere. Începând cu anul 2008, eu am depus anual această declarație de avere. Probabil că domnul Ungureanu nu avea informația completă.
Nu există schimbări majore în această declarație de avere, apropo de „cifrele ciudate”. Deci e clar că timp de 14 ani Agenția Națională de Integritate a avut acces la toate declarațiile mele de avere și eu aștept un eventual punct de vedere la ANI, apropo de această plângere. N-am niciun fel de problemă, mai ales că așa-zisele incompatibilități nu există. Eu n-am fost niciodată angajatul Organizației Mondiale a Sănătății. Eu am reprezentat România, ceea ce înseamnă cu totul și cu totul altceva”, a transmis Alexandru Rafila.
De asemenea, șeful de la Sănătate spune că este foarte periculos să ai abordări nechibzuite.
„Vreau să vă spun un lucru care e foarte periculos, apropo de aceste abordări nechibzuite, ca să nu spun altfel. Dacă noi punem tot timpul în discuție relațiile României cu organizații internaționale, fie că e vorba de OMS, fie că e vorba de BEI, fie că e vorba de Banca Mondială, ne creăm un prejudiciu, pentru că aceste instituții internaționale sunt validate, dacă vreți, de activitatea lor. (…) Nu cred că este corect să aducem discuția în derizoriu și să considerăm că dacă cineva desfășoară o activitate pentru România, reprezentând România în cadrul instituției internaționale, lucrul ăsta înseamnă corupție.
Mi se pare lipsit de orice fel de responsabilitate și cred că este mult mai mult decât atât.În spate este o campanie deliberată care are cel puțin două ținte. Una dintre ținte este compromiterea PNRR. Adică România, Guvernul României, să nu poată să realizeze acest program. Și este și un atac la persoană, probabil datorită faptului că eu sunt unul dintre membrii vizibili ai Partidului Social Democrat”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Sesizare împotriva lui Rafila
Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, la Agenţia Naţională de Integritate (ANI), o sesizare împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, după ce a atras atenția că în declaraţia de avere a acestuia sunt nişte cifre „ciudate”.
„Am depus o sesizare pentru verificarea averii domnului Rafila. Sunt nişte cifre ciudate în declaraţia de avere a domniei sale. Pentru un bugetar care a lucrat doar la stat atât de mulţi ani nu se justifică sumele care apar în declaraţia de avere şi nu se prezintă acolo în detalii clare pentru public contractele de consultanţă pe care le-a avut domnul Rafila de-a lungul timpului. Este ştiută colaborarea din ultimii opt ani dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. S-a văzut aici şi prietenia dintre domnul Rafila şi această organizaţie care s-a lăsat cu un contract de 21 de milioane de euro. ANI trebuie să verifice şi acest contract dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Eu am depus şi memorandumul dintre Ministerul Sănătăţii, condus de domnul Rafila, şi OMS, adică acel contract de 21 milioane şi ceva”, a declarat Ungureanu, în faţa sediului ANI.
Potrivit acestuia, contractul în valoare de 21 de milioane de euro cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar fi semnat doar de Alexandru Rafila.