Ce avere are Gigi Becali? Dumitru Dragomir a dezvăluit că latifundiarul are o avere impresionantă, care se ridică la peste 1 miliard de euro.
Gigi Becali are o avere de peste 1 miliard de euro
Ce avere are Gigi Becali? Într-o ediție a emisiunii „Max Profețiile lui Mitică”, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a vorbit despre averile fabuloase ale oamenilor care sunt sau au trecut prin fotbal.
A spus însă că niciunul dintre ei nu se ridică la nivelul patronului FCSB.
„Șucu (n.r. – Dan Șucu, patronul Rapidului) are zeci de hectare de pământ, de locuri de casă, lângă mine. Luat de la Gigi o parte, eu așa știu. Dar știu sigur că Șucu are niște pământ foarte scump.
Șucu este tare, dar nu este de talia lui Gigi Becali. Acum, dacă vinde ce are, Gigi ia peste un miliard de euro. Dacă mă pune pe mine să vând, eu îi vând de peste 1,2 miliarde”, a declarat el pentru Fanatik.
Și Mihai Rotaru ar avea o avere impresionantă
Potrivit lui Dumitru Dragomir, un alt om de fotbal care are o avere mare din terenurile pe care le deține este Mihai Rotaru de la Universitatea Craiova.
„Ăla de la Craiova, la fel. Are peste 3-4000 de hectare de pământ. Mihai Rotaru e tare, este mai tare decât mulţi de tot. Nu este peste Gigi Becali. Nu este nimeni peste el. Dar Rotaru are 4000 de hectare de pământ.
Tare este şi Cristi Borcea. A intrat în afacere cu ‘One-ul’, peninsula asta. Şi are şi ăsta pământ. Neţoiu, Neluţu Varga, la ei nu mai ajungi. Nu îi mai ajungi din urmă. Au luat viteză mare. La fel şi Gheorghe Ştefan de la Piatra Neamţ. Viteză mare de tot.
El face blocuri la Nisa, la Monaco, vile aici, blocuri aici. Are copii acolo, care construiesc. Primăriile îţi fac şi toate mărunţişurile dinainte. Utilităţile cum s-ar spune. Rotaru are cam 4000 de hectare, poate chiar mai mult. Borcea cu Neţoiu au 2000 de hectare şi munceau 5500 de hectare”, a dezvăluit el.
Gigi Becali nu doarme noaptea din cauza FCSB
Gigi Becali este extrem de implicat în activitatea echipei sale, FCSB. Dumitru Dragomir a dezvăluit că acesta probabil nici nu doarme noaptea din cauza îngrijorărilor referitoare la câștigarea titlului.
Deși FCSB ocupă primul loc în clasament, echipa nu are un joc excelent. Liderul campionatului reușește totuși să marcheze atunci când este neapărată nevoie. Astfel, au reușit să se plaseze la o distanță de trei puncte față de locul 2, CFR Cluj.
Dumitru Dragomir a vorbit despre dorința lui Becali de a lua titlul în cadrul emisiunii sale, „Max Profeţiile lui Mitică”. El susține că finanțatorul este o eternă sursă de decizii foarte bune și că ar avea un real potențial în calitate de antrenor!
„Nu cred că doarme noaptea săracul. Da. joacă pragmatic, productiv. Cum îl dau, cum fac, produc golul, o bagă în ață.
Gigi din fotoliu l-a băgat pe Lixandru ăsta care a dat și golul și l-a scos pe cel mai bun om din echipă. Pe Șut. M-am închinat când am văzut. Să îl chemați voi la școala de antrenori să îi dați carnetul. Sau să le predea puțin.”, a declarat Dragomir.
Potrivit spuselor lui Mitică Dragomir, secretul succesului în campionat este liniștea din interiorul clubului. El argumentează că același lucru se întâmplă și la FCSB, cu Gigi Becali, și că Mihai Rotaru ar trebui să adopte aceeași abordare la Universitatea Craiova, scrie Fanatik.
Recent, el a vorbit și despre o afacere pe care a făcut-o cu Becali. Dragomir a cumpărat un teren de la acesta. Pentru terenul de pe malul unui lac în Pipera, i-a plătit lui Becali un preț total de patru milioane de euro. Mai multe puteți citi aici.