Conform declarațiilor de avere ale politicienilor care candidează la alegerile parlamentare din 6 decembrie, se pare că mulți duc foarte bine chiar și pe timp de criză și alcătuiesc una dintre cele mai înstărite serii de politicieni din ultimii 30 de ani.
Conform unei analize a declarațiilor de avere realizată de Libertatea, politicienii înscriși la alegerile parlamentare din 6 decembrie, reprezintă una dintre cele mai înstărite serii din ultimii 30 de ani.
Ludovic Orban – PNL
De asemenea, Orban are 60.000 de lei într-un cont în lei deschis la Unicredit.
În ceea ce privește veniturile, acesta a încasat suma de 90.239 de lei pentru consultanță tehnică la SCP Doru Traila&Asociații București și primește salariul de prim-ministru al României ce se ridică la valoarea de 27.320 de lei. În fine, Ludovic Orban are de răscumpărat acțiuni în valoare de 736 de lei de la o firmă din Slatina.
Marcel Ciolacu – PSD
În ceea ce privește conturile bancare, acesta are mai multe conturi curente în lei și euro la Banca Transilvania ce ajung la aproape 44.000 de lei, respectiv aproape 100 de euro. De asemenea, liderul PSD are și un depozit bancar în euro la aceeași bancă de puțin peste 20.000 de euro.
În ceea ce privește veniturile, acesta a încasat salariul de deputat ce se ridică la 161.998 lei.
Victor Ponta – Pro România
Victor Ponta deține conturi bancare în lei și valută astfel: aproximativ 20.000 de lei, 16.000 de euro și 23.000 de dolari.
În privința veniturilor, ca deputat în Parlamentul României a câștigat în ultimul an suma de 139.897 de lei, iar ca avocat la firma SCP Gorun, Ponta și Asociații a încasat 15.000 de lei.
Eugen Tomac – PMP
Eugen Tomac are conturi în lei în valoare de aproximativ 20.000 de lei, dar și un cont cu 13.000 de euro. Pe de altă parte, acesta are și un credit de 90.000 de lei și o altă datorie de 29.000 de euro.
În ceea ce privește veniturile, Tomac a încasat pentru munca depusă la Camera Deputaților timp de șase luni suma de 68.525 de lei, iar din iulie până în decembrie a primit de la Parlamentul European suma de 41.551 de euro. De asemenea, a mai primit de la Parlamentul European 28.000 de euro pentru diurnă și transport, dar și 31.500 de euro pentru cheltuieli cu cabinetul parlamentar.
Călin Popescu Tăriceanu – Pro România
Tăriceanu are bijuterii și ceasuri aparținând soției în valoare de 60.000 de euro.
În ceea ce privește conturile bancare, el are mai multe conturi și depozite bancare, atât în lei cât și în valută astfel: 64.000 de lei, 285.000 de euro și 3.600 de dolari.
Ca venituri, a primit pentru funcția de senator al României un salariu în ultimul an de 156.000 de lei.
Gabriela Firea – PSD
În bancă aceasta un cont curent de 23.000 de lei, unul de o mie de euro și unul de o mie de dolari.
Pe de altă parte, are făcute trei împrumuturi către persoane fizice în valoare totală de 41.000 de euro, dar și mai multe datorii, toate făcute cu ocazia alegerilor locale din septembrie 2020, în valoare de 445.900 de lei.
În fine, ca venituri, Gabriela Firea a obținut ca primar general al Bucureștiului un salariu de 181.206 lei.
Florin Cîțu – PNL
Florin Cîțu are în bancă un depozit bancar la Raiffeisen Bank în valoare de 350.000 de lei. Pe de altă parte, acesta a acordat un împrumut în nume personal, către o persoană fizică în valoare de 30.600 de euro.
În privința veniturilor Cîțu a primit ca senator un salariu de 122.259 de lei, iar ca ministru al finanțelor, suma de 24.944 de lei.
Alexandru Rafila – PSD
În ceea ce privește conturile bancare, acesta are mai multe conturi deschise în lei și în valută astfel: 795.500 de lei, 105.000 de euro, 10.500 de dolari. Nu în ultimul rând, conform declarației de avere, Rafila deține în numerar și suma de 100.000 de euro.
În fine, veniturile încasate de acesta de la OMS pentru diurnă sunt de 5.000 de euro, salariul de la UMF Carol Davila a fost în ultimul an de 124.886 de lei, de la Institutul Matei Balș a primit 184.522 de lei, iar pentru servicii medicale, suma de 22.000 de lei.