Autostrada va fi făcută prin parteneriat public-privat. Mai exact, constructorul va aduce banii, iar timp de 20 de ani va percepe taxă de autostradă. Este a patra tentativă de a construi şoseaua de mare viteză. Asociaţiile din domeniu critică, însă, decizia Executivului de a începe construcţia după un studiu vechi şi avertizează că proiectul va fi un dezastru ecologic pentru Valea Prahovei.
Autostrada Ploieşti-Braşov ar urma să fie primul drum de mare viteză realizat prin parteneriat public-privat. Asta înseamnă că fondurile sunt asigurate de constructor, care-și recuperează apoi investiția prin introducerea unei taxe de drum.
„Mă bucur să anunţ că luni se va lansa licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti-Braşov, în parteneriat public-privat, un proiect aşteptat de mult timp şi pentru care Guvernul a făcut eforturi în ultimele luni. În termen de 30 de zile, investitori români şi străini pot depune ofertele”, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, citată de Digi24.
Şoferii vor plăti la fiecare o sută de kilometri 6,3 euro pentru o mașină obișnuită. Taxele cresc pentru camioane și autobuze și ajung până la 12,6 euro.
Pentru această şosea de mare viteză, care va costa 1,3 miliarde de euro, Executivul nu se va ghida după cel mai nou studiu, ci după unul vechi, mai ieftin cu jumătate de miliard de dolari.
Varianta autostrăzii prin tuneluri a fost abandonată din cauza costurilor prea mari de execuție. În schimb, a fost adoptat un traseu proiectat între 2002 și 2006, un traseu care prevede o viteză maximă de 80 de km/h, de doar trei ori mai mare decât cea cu care se circulă la această oră pe DN1.
Oamenii spun că o autostradă spre munte este binevenită, dar nu au încredere că se va și face.
Reprezentanţii ONG-urilor din domeniu critică dur soluţia parteneriatului public-privat, parteneriat ce va dura în total 44 de ani, şi precizează că se va interveni brutal asupra mediului șI turismului.
„Este din nou o poveste de adormit copii. Se alege varianta pe Valea Prahovei. Poate ar fi fost mai bună varianta pe Valea Doftanei. Acum o să mutăm cumva traficul de marfă, deci tiruri, prin zona turistică”, spune Alexandru Vălvoi, reprezentant al ONG-ului „România fără Gropi”,
Asociaţiile care se ocupă de drumuri mai transmit că se va defrişa mult, se vor face devieri ale râului Prahova şi se vor demola construcţii.
Aceasta este a treia încercare de realizare a acestei autostrăzi prin parteneriat public-privat. Încercările din 2004 şi 2009 au eşuat după ce constructorul nu a reuşit să obţină finanţarea necesară de la bănci. Ultima tentativă a fost în timpul guvernării Ponta.
„Premierul Victor Ponta s-a angajat să nu mai candideze dacă nu se termină Comarnic-Brașov. Voi avea grijă ca premierul Ponta să candideze și în 2016, și în 2020, și de câte ori va vrea. (Jurnalist: Deci, se termină Comarnic-Brașov până în 2016?) O începem și o terminăm, chit că mă mut pe ea. Mă mut cu cortul pe autostradă, pe Comarnic, și tot o termin”, spunea, foarte ferm, la Digi24, fostul ministru al transporturilor Dan Șova. Era 26 martie 2013.
La cinci ani de la declaraţie, niciun metru din tronsonul dintre Comarnic şi Brașov nu s-a realizat.
Autostrada Brașov – Ploiești este o bucată din A3. Aceasta pornește din București și ar urma să traverseze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să străbată Podișul Transilvaniei și să ajungă, prin nordul Carpaților Occidentali, la Borș, la frontiera cu Ungaria. Potrivit planurilor făcute, autostrada ar trebui să aibă 584 de kilometri. Din aceştia, doar 116 kilometri au fost realizaţi până acum.