Jurnalistul Lucian Davidescu scrie o opinie despre eventualitatea unui nou împumut pe care România l-ar putea lua de la Fondul Monetar Internațional. Atenție, textul este o opinie, nu o informație.
„Deocamdată nu este o știre, doar o previziune.
Doar pentru că nu ați mai văzut știri cu Fondul Monetar Internațional nu înseamnă că a dispărut de pe fața pământului. Doar că și-a colectat în liniște banii dați cu împrumut la ultima criză iar acum se pregătește discret să ajute la finanțarea membrilor suferinzi de covid, dintr-un buget total generos de un trilion de dolari.
România va fi (de fapt este deja!) un candidat de vârf, cu economia lovită în plin, încasări bugetare în scădere, cheltuieli în creștere și un deficit bugetar care se duce spre sau peste 10% din PIB.
Datoria publică, de 35% din PIB până acum câteva luni, va depăși probabil 45% până la sfârșitul anului iar în 2021 se oprește la 50% doar într-un scenariu fericit. Într-unul nefericit, în doi ani de acum atingem pragul tratatului de la Maastricht, de 60%.
Un sfert de PIB adăugat la datorie în doar trei ani… nimeni, niciodată nu finanțează așa ceva*. Este deocamdată treaba exclusivă a FMI.
În cazul României, dată fiind amploarea derapajului, putem să ne așteptăm la un „pachet” de 30 până la 50 de miliarde de euro. Adică substanțial peste cele 20 de miliarde din 2010. Știm care au fost atunci costurile indirecte: tăieri de salarii, măriri de taxe și o recesiune prelungită artificial.
Întrebarea acum este dacă FMI a învățat ceva din experiența de atunci. Ipoteza că a învățat fix nimic nu poate fi în nici un caz exclusă, caz în care ne așteaptă o „curbă de sacrificiu” cel puțin la fel de severă ca acum 10 ani.
Dacă, totuși a învățat ceva, atunci mai exact ce? Față de experiența proastă a politicilor de până acum, singura rezolvare pe care o are la îndemână Fondul este să acorde pachete chiar mai mari, astfel încât să poată fi menținute cheltuielile bugetare existente dar și necesarul de cash în economie, în speranța că prin creșterea economică indusă datoria va putea fi plătită mai repede – cam după principiul „cui pe cui se scoate”.
Caz în care, pachetul accesat de România ar trebui chiar să depășească binișor cele 50 de miliarde de euro, dublându-se astfel, pentru o vreme, datoria publică.
*Dacă FMI nu se încumetă la astfel de experimente, care de altfel îi depășesc mandatul, există trei surse ipotetice alternative de finanțare:
1. Comisia Europeană, cu presupusele 80 de miliarde de euro acordate României, cu condiția să găsească o formulă prin care să facă plățile în avans și cu minimum de formalități, că de bani e nevoie acum nu peste 10 ani.
2. Banca Centrală Europeană, în ipoteza neverosimilă că și-ar schimba mandatul cât să poată împrumuta și țările candidate la euro. Aproape exclus… mai repede intrăm în Schengen decât să obținem așa „pomană”.
3. Banca Națională, cu prețul inflației, al deprecierii de curs și al încălcării tratatelor europene. Desigur că o astfel de intervenție echivalează cu furatul propriei căciuli și riscă să facă mult mai mult rău pe termen lung. Teoretic însă, rămâne o variantă de enumerat.
Așa că… bun venit FMI, speram că n-o să te mai prind vreodată pe aici!”, spune Lucian Davidescu, într-o opinie publicată pe romaniacurată.ro.