Mai mult poate ca niciodată, Europa este în pericol. Semnele de criză sunt tot mai multe la orizont, iar tradiţionalul consens european pare să fi devenit o amintire îndepărtată, se arată într-un material publicat în Diário de Notícias (Portugalia).
Risc de inflație, creșterea ratei dobânzilor, discuții privind libertatea bugetară a statelor membre în vremuri de criză, creșterea prețurilor la energie și materii-prime, protecționism cu costuri pentru consumatori, nesiguranță la graniţe, alegeri polarizate cu presiuni pentru promisiuni imposibil de îndeplinit. Și lista ar putea continua.
Pericol pentru Europa? Semnele de criză se strâng la orizont
Semne de criză se strâng la orizont, care ar putea penaliza Europa, la fel de mult sau poate mai mult decât statele și guvernele lor. Bruxelles-ul și instituțiile europene (cu excepția Consiliului, care este mai puțin naiv) cred despre sine că sunt un instrument al binelui. Regulile, legislația, fondurile, valorile, rolul jucat în lume. În toate, instituțiile cred sincer că reprezintă depășirea egoismului (național, regional sau local, dar și global) și stabilirea de politici bazate pe valori și pe cunoaştere.
Acolo unde politica națională este populată de interese de partid (sau nemărturisite) și de calcule pe termen scurt sau mediu (în funcție de ciclul electoral), Uniunea Europeană este opusul, cred ei. Întrucât depinde doar indirect de alegeri, agenda Comisiei este (sau era în mod tradițional) lipsită de presiuni electorale. Deoarece sunt departe de guvernarea zilnică și de responsabilitățile pe care aceasta le presupune, deputații europeni sunt cu greu sancţionaţi pentru orice decizie luată în Parlament, potrivit Diário de Notícias.
În mod tradițional, cu excepţia Regatului Unit sau în marjele electorale ale unor state membre, Europa era întotdeauna un element pozitiv. Și în sondaje continuă să fie. Dar acest lucru s-ar putea schimba.
Transformarea Europei în sursa tuturor relelor
După 2011, când troica a ajuns în Portugalia pe mâna unui guvern socialist, una dintre cele mai mari surprize a fost obiecția față de Europa în cadrul celui mai pro-european dintre partidele portugheze. În loc de aplauze la congres, ori de câte ori era menționată, Europa a început să fie asociată cu rigorile impuse țării și cu austeritatea importată (cel puțin până când Partidul Socialist a înţeles că din punct de vedere electoral avea mult mai mult interes să tragă la răspundere guvernul pentru guvernare).
De la a fi sursa întregului bine, Europa a devenit brusc sursa tuturor relelor. În loc de fonduri, tăierea salariilor; în loc de Erasmus, emigrație.
2011 s-a terminat deja, economiile Portugaliei, Irlandei și Greciei și-au revenit și Europa a dobândit, mai ales în ultimii ani, o nouă poveste de spus. Transformarea digitală, răspunsul la schimbările climatice și un loc autonom în lume sunt noua poveste a Europei. Dar istoria nu este neapărat ceea ce vrei să fie.
Bruxelles-ul nu mai înseamnă consens, aşa cum era tradiţia
O integrare sporită – și a existat multă – expune Uniunea Europeană mult mai mult. Nu mai sunt doar fonduri, Erasmus sau piețe pe care să se exporte. Există reguli care apasă asupra costurilor companiilor și ale oamenilor, constrângeri care limitează politica bugetară a fiecărei țări și fiecărui guvern, presiuni migratorii pe care forțele populiste le exacerbează și comparații cu „alte puteri” care o diminuează la scară globală.
De menţionat în plus că vremea marii coaliții europene dintre socialiști și creștin-democrații conservatori nu mai este ceea ce-a fost. PPE încă este majoritar în Consiliu, dar din toate țările care au aderat înainte de 2004, guvernează doar în două (Grecia și Austria). Și, deși socialiștii tocmai au câștigat în Germania, nu există un val social-democrat în Europa.
De altfel, sub presiunea politicii naționale, două dintre cele patru ţări frugale care în 2019 nu doreau un fond comun de redresare (Suedia și Danemarca) aveau guverne social-democrate. Ceea ce înseamnă că Bruxelles-ul și ceea ce se decide la Bruxelles pot fi din ce în ce mai conflictuale, în loc să fie consensuale, așa cum era tradiția. Iar Europa nu are rezistența pe care o au statele.