Banca Naţională a României lansează un avertisment cu privire la deficitul de cont curent al României. Ce indică datele după primele 7 luni ale acestui an? Creşterea este alarmantă.
Semnal de alarmă de la Banca Naţională a României!
Deficitul de cont curent la şapte luni, cu 70% peste cel înregistrat în perioada similară din 2020
Deficitul de cont curent al balanţei de plăţi a ţării noastre (adică valuta care intră în ţară faţă de valuta care iese din România) s-a majorat cu 70% faţă de nivelul înregistrat după primele şapte luni din 2020. Deficitul a ajuns astfel la peste 9 miliarde de euro, indică datele BNR.
Deficitul de cont curent a ajuns la peste 3,8% din PIB după primele şapte luni ale acestui an. Guvernul României estimează un deficit de cont curent de 5,5% din PIB pentru anul 2021.
Cea mai mare parte a deficitului extern se acumulează în urma creşterii deficitului comercial la bunuri. Datele BNR indică un deficit comercial la bunuri al României de aproape 12,8 mld. de euro după primele şapte luni. Metodologia de calcul a BNR diferă de cea a Institutului Naţional de Statistică (INS).
O expresie a deteriorării competitivităţii internaţionale a economiei interne
Andrei Rădulescu, directorul de analiză macroeconomică al Băncii Transilvania, a analizat datele publicate de BNR, potrivit Mediafax: “Se evidenţiază majorarea deficitului balanţei comerciale cu bunuri cu 22,3% an/an la 12,7 miliarde euro, expresie a deteriorării competitivităţii internaţionale a economiei interne, aspect reflectat şi de aprecierea cursului de schimb real efectiv al monedei naţionale cu un ritm mediu anual de 1,5% în perioada ianuarie-iulie.”
Deficitul balanţei de plăţi a mai fost atenuat de către comerţul extern cu servicii, care a adus un plus de 5,1 miliarde de euro la şapte luni. Serviciile (IT şi transporturi în special) aduc, de obicei, excedent balanţei comerciale a României.
Adâncirea deficitului comercial al României, care adânceşte la rândul său deficitul de cont curent, este însă şi o expresie a veştilor bune din economie: consumul s-a redresat şi cererea internă mare a impulsionat importurile. Economiştii atrag atenţia că o corecţie a deficitelor este inevitabilă, iar cursul de schimb este primul care simte greutatea deficitului de cont curent.
“Conform prognozelor macroeconomice actualizate recent raportul deficit de cont curent / PIB s-ar putea intensifica de la 5,2% în 2020 la 5,9% în 2021, pe fondul redinamizării economiei reale şi nivelului redus al costurilor reale de finanţare”, mai afirmă Andrei Rădulescu.