Consiliul de Administraţie al Romgaz a aprobat prelungirea, până pe 15 noiembrie, a contractului de furnizare gaze naturale încheiat cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), dar avertizează că, din 16 noiembrie, va sista furnizările dacă producătorul de energie termică nu va prezenta un program ferm de stingere a datoriilor restante, informează compania printr-un raport remis vineri Bursei de Valori Bucureşti.
Conform sursei citate, conducerea Romgaz a aprobat şi 'exceptarea, pentru această perioadă nou contractată, de la politica de garantare a furnizării gazelor naturale stabilită anterior de Consiliul de Administraţie, respectiv constituirea de scrisori de garanţie bancară sau plata avansului'.
Cantităţile de gaze naturale ce vor fi contractate pentru perioada menţionată vor fi nominalizate în baza plăţilor efectuate anterior nominalizărilor pentru luna în curs.
Consiliul de Administraţie al Romgaz a notificat ELCEN că o posibilă continuare a relaţiilor contractuale după data de 15 noiembrie 2015 se va putea realiza numai în condiţiile în care Electrocentrale Bucureşti va prezenta un program ferm de stingere a datoriilor restante înregistrate faţă de Romgaz. Neprezentarea programului menţionat va conduce la sistarea furnizărilor de gaze naturale începând cu data de 16 noiembrie 2015.
'Decizia are la bază discuţii avansate la cele mai înalte foruri de decizie în ceea ce priveşte identificarea şi întrevederea de soluţii favorabile pentru asigurarea plăţii contravalorii gazelor naturale furnizate către Electrocentrale Bucureşti, dar în situaţia în care acestea nu pot fi dovedite în mod real se va proceda la sistarea furnizărilor de gaze naturale începând cu data de 16 noiembrie 2015', se menţionează în raport.
Romgaz a informat, pe 28 septembrie, printr-un comunicat de presă, că ar putea fi nevoită să sisteze livrarea gazelor naturale către Electrocentrale Bucureşti, începând cu data de 16 octombrie 2015, dacă societatea comercială nu va prezenta, până la 15 octombrie, un program ferm de stingere a datoriilor restante înregistrate faţă de Societatea Naţională de Gaze Naturale.
Ulterior, director general ELCEN, Marcel-Octavian Nicolaescu, a anunţat că datoriile în valoare de 362 milioane lei pe care Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) le are la Romgaz vor fi eşalonate pe o perioadă de doi ani.
"Am informat Consiliul de Administraţie că datoria de 362 milioane lei va fi eşalonată pe o perioadă de 2 ani. Avem garanţia ca furnizarea gazului să fie în condiţii optime. Vom semna un protocol de eşalonare a acestor datorii, până cel târziu în 10 octombrie. Vom garanta cu contracte de furnizare a energiei electrice, cu bonusuri de energie electrică şi dacă este necesar cu active din patrimoniul ELCEN. Sunt demarate demersuri şi se vor finaliza prin protocol", a spus Nicolaescu.
Potrivit acestuia, ELCEN avea, la finele lunii septembrie, datorii de 548 de milioane de lei către patru furnizori de gaze.
"Suntem datori la cei 4 furnizori de gaze. Avem aproximativ 362 milioane lei la Romgaz, 108 milioane lei la Distrigaz, 55 milioane lei la Transgaz şi 22 milioane lei la OMV. Avem şi foarte multe rate la credite de consum contractate de ELCEN pentru a susţine faptul că Primăria Capitalei nu subvenţiona la nivelul componentei de 50% pe care trebuia să o asigure prin buget", spunea Nicolaescu.
Electrocentrale Bucureşti este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi din Bucureşti (90%). Din punct de vedere al producţiei de energie electrică, ELCEN asigură 4,8% din cota de piaţă la nivel naţional, potrivit raportului OPCOM din decembrie 2013. Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri este principalul acţionar al companiei, cu 97,51% din capital, restul acţiunilor fiind deţinute de SNGZ Romgaz (2,49%).
AGERPRES