Secretarul de stat american Mike Pompeo a avertizat luni aliaţii SUA că implementarea unor echipamente produse de compania chineză Huawei va îngreuna parteneriatele cu Washingtonul, informează Reuters.
O sursă din Departamentul de Stat al SUA anunţase de săptămâna trecută că Pompeo va exprima, cu ocazia vizitei de luni la Budapesta, preocupările Statelor Unite faţă de prezenţa Huawei în Ungaria.
Statele Unite şi aliaţii lor occidentali consideră că echipamentele Huawei pot fi utilizate pentru spionaj, iar expansiunea firmei în Europa Centrală este o modalitate de pătrundere pe piaţa Uniunii Europene.
Huawei a respins acuzaţiile de spionaj şi a arătat că tehnologiile sale sunt utilizate de 70% din cetăţenii Ungariei, unde firma chineză cooperează cu cei mai mulţi furnizori de telecomunicaţii, inclusiv cu companii de stat.
În continuare, se aşteaptă ca Pompeo să ceară Ungariei să nu sprijine proiectul conductei petroliere TurkStream, o componentă a planurilor Rusiei de a ocoli Ucraina – principala rută de tranzit a gazelor ruseşti către Europa.
Ungaria importă din Rusia majoritatea gazului consumat, iar principala sursă de energie electrică a ţării este centrala nucleară de la Paks, unde compania rusă Rosatom este implicată într-un proiect de extindere în valoare de 12,5 miliarde de euro. Economia ungară este şi unul din principalii beneficiari ai investiţiilor chineze în Uniunea Europeană.
Şeful diplomaţiei americane îşi va continua turneul european în Slovacia şi Polonia, în cadrul eforturilor de a compensa lipsa de angajament a SUA în regiune, care a permis creşterea influenţei Chinei şi Rusiei, arată oficiali de la Washington.
Huawei are o subsidiară și în România, unde a investit până acum peste 300 de milioane de euro și unde are în jur de 1000 de angajați.