Urmează un cutremur financiar fără precedent! Predicția cumplită făcută de o mare bancă din Europa

Bursa

SURSA FOTO: Dreamstime

Perspectivele economiei mondiale sunt chiar mai sumbre decât cele previzionate luna trecută. Un număr tot mai mare de economiști au avertizat în legătură cu o recesiune severă, în condițiile în care Rezerva Federală continuă să crească ratele dobânzilor pentru a combate inflația. Cel mai probabil, acțiunile globale vor scădea brusc, până la jumătatea anului 2023, pe măsură ce recesiunea va lovi SUA, avertizează acum Deutsche Bank.

Piețele bursiere majore vor scădea cu 25% de la nivelurile pe care le vedem astăzi, când recesiunea va lovi SUA. Apoi se vor recupera complet, până la sfârșitul anului 2023, presupunând că recesiunea va dura doar câteva trimestre”, a scris David Folkerts-Landau, economist șef la Deutsche Bank, potrivit Yahoo Finance.

Indicele bursier S&P 500 va ajunge la 4.500 în prima jumătate a anului viitor

În SUA, analiștii susțin că indicele bursier american S&P 500 va ajunge la 4.500 în prima jumătate a anului viitor, apoi va scădea cu peste 25% în al treilea trimestru, înainte de a reveni la 4.500 până la sfârșitul lui 2023. Deutsche Bank susține că profitul pe acțiune în rândul companiilor S&P 500 va scădea la 195 dolari în 2023, de la 222 dolari, în acest an. În încercarea de a combate inflația galopantă, Fed va continua să înăsprească politica monetară și, în cele din urmă, va arunca economia într-o recesiune, anul viitor.

„Considerăm că Fed și BCE sunt angajate pe deplin să readucă inflația la nivelurile dorite, în următorii câțiva ani”, a scris Folkerts-Landau.

„Deși costurile pot fi mai mici decât în ​​trecut, din motivele pe care le-am expus deja, nu va fi posibil să facem acest lucru fără recesiuni economice, cel puțin moderate, în SUA și Europa și fără creșteri semnificative ale șomajului”,  consideră expertul Deutsche Bank.

Nu există nicio aterizare

Expertul în  investiții Ed Yardeni crede însă că bursa  va crește cu până la 8%, înainte de sfârșitul anului, deoarece economia se dovedește a fi mai rezistentă decât se așteaptă majoritatea economiștilor. Într-un interviu pentru CNBC el a afirmat că acum consumatorii se află pe baze solide și că doar cheltuielile pot împiedica economia să experimenteze orice tip de „aterizare” la care se așteaptă mulți economiști.

„Cred că ceea ce face marea diferență pentru bursă este rezistența economiei. A fost spectaculos. Toată lumea a dezbătut dacă vom avea o aterizare ușoară sau o aterizare dură. Între timp, nu există nicio aterizare”, a spus Yardeni.

Oficialii FED au avertizat, de asemenea, că este posibilă o recesiune ca urmare a înăspririi politicii monetare, deși speră că aceasta va fi evitată. Rezerva Federală a estimat că produsul intern brut va crește cu doar 0,2% în 2022 şi că îşi va reveni în 2023, dar cu un avans de doar 1,2%.

PIB-ul SUA s-a contractat atât în ​​primul cât şi în al doilea trimestru din acest an, întrunind o definiție comună a recesiunii. În ultima vreme au existat semnale mixte din partea liderilor corporativi. CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a avertizat cu privire la problemele viitoare, spunând recent că situația este „foarte, foarte gravă” şi că SUA ar putea intra în recesiune.