Unul dintre consilierii lui Mugur Isărescu vorbeşte, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR, despre prevederile legii legate de Dobânda Anuală Efectivă.
Cristian Bichi, consilier al guvernatorului BNR, atrage atenţia că modul în care se vor aplica prevederile legii legate de Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este neclar, astfel că situaţia este de natură să ducă la numeroase litigii.
„Dobânda Anuală Efectivă (DAE) se dovedeşte a fi o ‘nucă tare’ pentru iniţiatorul legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Actul normativ oferă o definiţie greşită a DAE, sunt făcute trimiteri la limite pentru această dobândă care nu sunt precizate în text şi există prevederi legislative în contradicţie cu cele naţionale şi europene. Toate acestea demonstrează dificultăţi serioase în privinţa înţelegerii filozofiei ce stă în spatele conceptului DAE. Prin urmare, abundă neclarităţile în privinţa modului cum se vor aplica prevederile legii legate de DAE. Situaţia e de natură să ducă la numeroase litigii, de pe urma cărora este clar care va fi categoria profesională care va avea oricum de câştigat”, scrie Cristian Bichi într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR.
Acesta a subliniat că articolul publicat pe blogul Opinii BNR a tratat doar un subiect, cel al dobânzii anuale efective. Acesta susţine că textul legii cuprinde însă multe alte prevederi discutabile şi în contradicţie cu dispoziţii legale europene şi naţionale, ce ar putea face obiectul a numeroase alte analize. „Pentru a nu mai lungi însă articolul, să concluzionăm că ne aflăm în prezenţa unei legi confuze, scrisă prost şi plină de contradicţii”, a menţionat Cristian Bichi.
Potrivit acestuia, lipsa de claritate a legii este întărită de „incertitudinile care plutesc în jurul ei” în privinţa momentului în care se face raportarea la plafoanele prescrise de dobânzi excesive.
„Problema este când, în contextul oscilaţiilor ratelor de dobândă, se poate reclama depăşirea plafoanelor stabilite pentru DAE. Este decisiv momentul iniţial al semnării contractului (aşa cum prevăd directivele europene), fiind irelevante perioadele următoare când se fac plăţile în contul dobânzilor? Sau raportarea la plafoane trebuie făcută în momentul plăţilor, în executarea contractului. Să nu uităm că legea precizează că ‘în scopul echilibrării prestaţiilor şi al reducerii riscurilor generate de astfel de contracte, legea este aplicabilă şi contractelor în derulare’”, scrie consilierul guvernatorului BNR.
În opinia sa, din punct de vedere tehnic, trebuie avut în vedere faptul că, în cazul împrumuturilor cu rată de dobândă variabilă, aceasta poate să se modifice ca urmare a creşterii indicelui de referinţă (un factor de piaţă), ce duce la majorarea DAE asociate peste plafon. Sau, alternativ, plafonul poate să scadă în condiţiile unei dobânzi contractuale constante, ca urmare a reducerii dobânzii de referinţă a BNR (un element în formula de calcul a plafonului). Şi toate aceste evoluţii pot avea loc de mai multe ori pe durata de viaţă a unui credit.
„Ori problema DAE care iniţial au fost sub limita plafonului aplicabil lor şi au devenit superioare, pe parcursul raportului juridc nu e lămurită în noua lege, întreg mecanismul de funcţionare al plafonării DAE fiind nebulos”, susţine oficialul BNR.
Totodată, Bichi atrage atenţia că nu se înţelege dacă plafonarea se aplică doar la momentul încheierii contractului sau se intenţionează menţinerea acesteia pe toată durata derulării contractului. Confuzia sporeşte dacă se ia în calcul şi existenţa în textul legii a unui mecanism de revizuire a contractelor de credit.
„Să subliniem că aplicarea plafoanelor DAE la contractele în curs de derulare intră în contradicţie cu conceptul de DAE şi încalcă reglementări europene şi naţionale. DAE este un indicator care se calculează şi se include în contract la momentul încheierii acestuia”, scrie Bichi.
Dobânda anuală efectivă (DAE) este un indicator ce reflectă toate costurile relevante legate de contractarea unui împrumut, exprimate sub forma unui procent anual. „Scopul său este de informare i protecţie a consumatorilor, permiţându-le acestora să compare mai uşor diferite oferte de credit înainte de a decide. Pentru propuneri de împrumut cu aceeaşi sumă, scadenţă şi modalitate de rambursare, propunerea cu DAE cea mai scăzută este cea mai ieftină pentru client”, se mai arată în document.
Consilierul guvernatorului BNR precizează că indicatorul, prevăzut de directive europene şi pe această cale preluat în legislaţia românească, cuprinde dobânda stabilită de instituţii de credit şi financiare în cadrul unui contract de împrumut la care se adaugă (sublinierea noastră) alte cheltuieli aplicabile cum ar fi cheltuielile de analiză a dosarului, comisioane, cheltuielile cu asigurările solicitate obligatoriu de entităţile creditoare, alte cheltuieli. Elementele componente, formula de calcul şi ipotezele de lucru utilizate pentru determinarea DAE sunt standardizate pentru toţi împrumutătorii din Uniunea Europeană.
Potrivit acestuia, DAE trebuie să fie precizată de instituţiile creditoare în mai multe etape ale contractului de credit: reclamă, fază pre-contractuală, încheierea contractului. De subliniat că, potrivit legislaţiei europene şi naţionale în vigoare, în contractul de credit trebuie să se specifice în mod clar şi concis DAE calculată la momentul încheierii acestuia.
OpiniiBNR.ro este o platformă – forum pe care specialiştii din Banca Naţională a României dezbat principalele evoluţii macroeconomice şi financiare locale şi internaţionale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziţia oficială a Băncii Naţionale a României şi nu implică sau angajează în niciun fel această instituţie.