Scandalul momentului pare să fie de abia la început. Scena politică își face deja încălzirea pentru alegerile din anii viitori și Dragnea pare să fie pregătit să lupte până la capăt. Cu toate acestea, un fost premier spune că Iohannis mai are câteva cărți de jucat în această partidă.
Fostul premier Dacian Cioloș consideră că președintele mai are în mână câteva pârghii pentru a-l opri pe Liviu Dragnea. Este vorba de pârghii constituționale și legale, dar și legate de simbolistica funcției.
„Aici nu ar mai fi vorba de o demonstrație a președintelui că e un președinte puternic, ci e o datorie pe care președintele o are: să fie foarte ferm atât în luările de poziție publice, dar mai ales prin folosirea tuturor instrumentelor pe care Constituția i le permite”, a declarat Dacian Cioloș la Digi24.
Întrebat dacă crede în soluția referendumului, Dacian Cioloș spune că poate fi unul din instrumentele care ar trebui să fie utilizate într-o astfel de situație, însă la pachet cu alte instrumente pe care președintele și cetățenii și partidele din Parlament le-ar putea avea. Fostul premier atrage atenția că ne aflăm în fața unui moment mai important decât cele din lunile trecute, iar opoziția ar trebui, la rândul ei, să negocieze și să tranșeze această chestiune inclusiv în Parlament.
Prin discursul său de duminică seara, de la Consiliul Național al PSD, Liviu Dragnea vrea să-i obișnuiască pe români cu ideea că amnistia și grațierea reprezintă un obiectiv național și că Uniunea Europeană luptă împotriva României, și nu împotriva regimului Dragnea, a declarat la Digi24 fostul premier Dacian Cioloș, lider al proaspătului partid PLUS.
În opinia lui Dacian Cioloș, lui Liviu Dragnea îi e teamă că românii ar putea să iasă în stradă și de aceea încearcă să normalizeze amnistia și grațierea ca și cum ar fi singura soluție de resetare a justiției. În realitate, un astfel de demers reprezintă o punere a justiției la pământ. Dacian Cioloș recunoaște nevoia de a corecta anumite lucruri în justiție, dar subliniază că aceasta nu poate să fie făcută de niște infractori, de către niște oameni care au un interes direct în a modifica aceste legi pentru a-și rezolva probleme personale.