Mircea Coșea este de părere că economia României este la pământ. Economistul a susținut că managementul guvernamental este catastrofal, dovadă că țara noastră nu reușește să producă energie, deși are posibilitatea, pentru ca cetățenii să nu mai plătească sume colosale pentru facturi. El a făcut o analiză dură stării în care se află România, din punct de vedere socio-economic.
Potrivit profesorului universitar, urmează o lungă criză pentru România.
„E de neînțeles de ce la nivel guvernamental și la nivelul Ministerului Energiei nu e un program de dezvoltare a producției de energie în România, în condițiile în care noi depindem foarte puțin de importuri, în condițiile în care am putea să ne sporim considerabil resursele de gaz și la Caragele, și în Marea Neagră. De ce nu există un plan, o viziune? De ce nu avem un institut de cercetare, ca acum 50 de ani? România poate dezvolta o balanță complexă de resurse, de la energia nucleară la cea regenerabilă. Are o gamă largă de posibilități. Nu se face nimic! Se vorbește doar la nivel de contabilitate primară: adunări, scăderi, ca să ajungem la facturi mai acceptabile. Nu se face nimic!”, a arătat acesta.
Greșelile majore făcute de Guvernul Ciucă
Mircea Coșea a explicat că Europa trebuie să se pregătească pentru o lungă criză, de lungă durată, care nu are legătura cu ceea ce se întâmplă cu războiul din Ucraina. El a susținut că în România nu se face nimic nici în direcția asta.
În opinia sa, Guvernul Nicolae Ciucă a făcut niște greșeli majore iar cei care vor suferi vor fi tot cetățenii.
„Toată lumea știe că în perioade de crize, crize suprapuse, cu inflație galopantă, nu se umblă deloc la sistemul fiscal și în niciun caz nu se măresc impozite și taxe. E necesar să ajuți economia reală să funcționeze în condițiile în care oricum ai destule probleme cu inflație și criză”, a comentat Mircea Coșea.
Noile taxe pe imobile sunt aberante
El a explicat că la noi este fix invers, pentru că Guvernul, actuala Coaliție, trăiește din inflație.
„Nu are performanța să performeze în economie, nu face nimic pentru ca economia să aducă beneficii și colectări mai mari la buget. Inflația, prin aceste taxe, tarife, redevențe, taxe și impozite, aduce guvernului bani, fără niciun efort. Nu e numai contraeconomic, ci și imoral. În acest fel, Guvernul își mănâncă propria economie, o distruge, îi ia suflarea și esența, numai pentru a aduce la buget niște bani cu care, probabil, va finanța niște programe sociale cu tentă electorală”, a mai spus celebrul economist.
Acesta a susținut că noile impozite pe imobile, despre care se discută, sunt aberante, din două motive: creșterea cu 50% pe media a impozitelor pe clădiri afectează 90% din populația României.
„Aproximativ 50% sunt pensionari, pentru că România are cea mai mare parte de populație din Europa de proprietari de apartamente, ca urmare a politicii lui Ceaușescu, de a ne cumpăra case. Acum, cei care au plătit atunci sunt pensionari (…) Managementul guvernamental al acestei coaliții este catastrofal”, a conchis Coșea.