Banca Națională a României (BNR) a publicat, vineri, Raportul trimestrial asupra inflației, în care notează că, la finalul trimestrului II al acestui an, inflația va fi de 11,2%.
Avertisment dur din partea BNR! Rata inflației va crește în trimestrul II din 2022
Banca Naţională a României (BNR) prognozează o inflaţie de 11,2% la finalul trimestrului II din 2022, de 10,2% la finalul trimestrului III din acest an şi de 9,6% la sfârşitul trimestrului IV din 2022, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat vineri.
„Traiectoria prognozată a ratei anuale a inflaţiei IPC este influenţată substanţial de evoluţia viitoare a preţurilor produselor energetice, grevată de incertitudini majore. Prognoza actuală presupune o accelerare a inflaţiei în luna aprilie 2022, la expirarea perioadei de aplicare a măsurilor de plafonare şi compensare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie, conform prevederilor legislaţiei în vigoare la data publicării prezentului Raport. Ulterior, rata anuală a inflaţiei va decelera gradual până în trimestrul I 2023, respectiv abrupt în luna aprilie 2023, pe fondul unui amplu efect de bază favorabil. Valorile proiectate sunt de 9,6% în luna decembrie 2022, respectiv 3,2% în decembrie 2023, cu o contribuţie directă semnificativă, de 6,3 puncte procentuale, a dinamicii preţurilor bunurilor energetice (combustibili, energie electrică, gaze naturale) pentru sfârşitul acestui an”, se spune în raport.
Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat continuă să recepteze pe termen scurt majorările în lanţ ale costurilor de producţie, fiind proiectată să crească pe parcursul trimestrului I 2022. Odată cu disiparea treptată a acestor presiuni din partea factorilor de ofertă, sub influenţa determinanţilor fundamentali, tendinţa ascendentă a indicatorului se va inversa ulterior, fiind prognozată o decelerare graduală, cu o revenire la marginea superioară a intervalului ţintei în trimestrul I 2023.
Balanţa riscurilor la adresa proiecţiei ratei anuale a inflaţiei este apreciată a fi uşor înclinată în sensul unor abateri în sus faţă de traiectoria descrisă în scenariul de bază. În actuala conjunctură, surse apreciabile de incertitudini continuă să provină din partea evoluţiilor viitoare ale crizei energetice şi ale celei sanitare.
Florin Cîțu, îngrijorat de rata inflației
Preşedintele Senatului, liderul PNL Florin Cîţu, a declarat că este îngrijorat de rata inflaţiei, pentru că o creştere a acesteia ar însemna pentru românii cu venituri mici „o taxă pe sărăcie” şi la o valoare de peste 10% lucrurile „ar scăpa de sub control”.
„Vom vedea estimările Băncii Centrale. Eu sper să nu crească peste 10%, pentru că atunci chiar lucrurile ar scăpa de sub control şi ar fi foarte complicat să readuci inflaţia la 2,5% fără costuri majore în economie. (…) Despre inflaţie sunt discuţii, sunt îngrijorările pe care le am. În acest moment, rata inflaţiei este cu mult peste ţintă. Ţinta Băncii Centrale, ştiţi foarte bine, este 2,5. Este trecut peste ţintă. Întrebarea este dacă se menţine sus aceasta rată o perioada lungă de timp, care sunt soluţiile. Şi aici, repet, ele sunt la Guvern şi la Banca Naţională a României, dar dacă nu se rezolvă aceasta problemă va trebui să ne aşteptăm, în special în sectorul bugetar, ca oamenii să vină cu cereri de creşteri de salarii”, a afirmat, Cîţu, miercuri, la Senat.