Fitch Ratings atrage atenția că un nou val de retrogradări ar putea să urmeze având în vedere impactul crizei coronavirusului. Agenția de evaluare financiară are în vedere sectoarele cele mai afectate de pandemiei, precum turismul, transporturile dar și sectorul de petrol și gaze.
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat într-un studiu publicat luni că primul val de retrogradări pentru ratingurile atribuite companiilor s-a terminat, dar se anunţă un al doilea val care ar putea să se soldeze cu mai multe sute de revizuiri în jos, informează Reuters, conform Agerpres.
Fitch a numărat peste 400 de revizuiri în scădere dintr-un total de 1.136 de decizii adoptate în perioada cuprinsă între începutul lunii martie şi sfârşitul lunii iunie, cărora li se adaugă 260 de plasări sub supraveghere în vederea unei posibile retrogradări. Deciziile negative, care au evident legătură cu impactul crizei coronavirusului asupra pieţelor financiare şi asupra activităţii companiilor, au afectat în primul rând sectoarele divertismentului şi turismului, transporturilor, petrolului şi gazelor naturale precum şi industria manufacturieră, precizează studiul Fitch.
Fitch: Încrederea consumatorilor se degradează persistent
În pofida amplorii acestui prim val de retrogradări, fenomenul nu s-a terminat încă, atrage atenţia Fitch.
„O combinaţie de factori fundamentali şi tehnici explică de ce stabilizarea calificativelor este mai puţin probabilă şi de ce, până la finele lui 2020, sunt mai probabile noii decizii negative, chiar dacă nu la scara observată până în prezent”, explică Fitch.
Agenţia de evaluare atrage atenţia asupra degradării persistente a încrederii consumatorilor şi a directorilor de companii, adăugând că „simpla posibilitate a unor noi reizbucniri imprevizibile va afecta asupra perspectivelor unei îmbunătăţiri semnificative şi mai ales durabile a acestui sentiment în trimestrul al treilea şi probabil şi în trimestrul patru 2020”.
Pe un plan mai tehnic, studiul explică faptul că, din punct de vedere istoric, 50% până la 60% dintre companiile aflate sub supraveghere cu implicaţii negative suferă noi retrogradări de rating într-un orizont de 12 luni, o ameninţare care viza peste 80% din companiile ce au fost retrogradate între lunile martie şi iunie.
„Aceasta implică faptul că mai sunt de aşteptat câteva sute de retrogradări”, adaugă Fitch.
În luna aprilie a acestui an, Fitch a revizuit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, pe fondul influenţelor răspândirii virusului COVID – 19 asupra finanţelor publice în perioada următoare, dar a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală.